DSP Suceava a întărit supravegherea poliomielitei după ce au fost confirmate două cazuri în sud-vestul Ucrainei

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, joi, că Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile a transmis la începutul lunii septembrie o adresă în care se arată că în sistemul de alertă rapidă au fost transmise informaţii cu privire la confirmarea în zona de sud-vest a Ucrainei a două cazuri de poliomielită, unul înregistrat la sfârşitul lunii iunie, iar cel de al doilea în prima decadă a lunii iulie.

Zorescu a spus că în adresa respectivă se precizează că urma acestei situaţii apărute la graniţa României sunt recomandate mai multe măsuri ce vizează întărirea supravegherii acestei boli, asigurarea vaccinării antipoliomielitice prin vaccinarea copiilor cu VPI, conform schemei naţionale de vaccinare, precum şi recuperarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 5 ani, cu mai puţin de trei doze de vaccin polio, mai ales în comunităţile considerate la risc.

Catalina Zorescu

Ea a mai spus că DSP Suceava adună date privind situaţia copiilor incomplet vaccinaţi în vederea administrării dozelor de vaccin împotriva poliomielitei până la completarea schemei recomandate la nivel naţional.

Zorescu a precizat că DSP Suceava dispune de doze de vaccin VPI care vor fi repartizate medicilor de familie, în funcţie de numărul copiilor incomplet vaccinaţi, pentru administrarea dozelor necesare.

Totodată, lunar, vor continua să fie prelevate probe de apă din staţiile de epurare din judeţul Suceava.

“Am transmis deja medicilor de familie adrese în care se recomandă să acorde o atenţie deosebită acestei probleme, având în vedere apropiata reîncepere a anului şcolar” a spus medicul epidemiolog sucevean.

Ea a subliniat că DSP Suceava efectuează de doi ani campania de recuperare a copiilor incomplet vaccinaţi.

“Ca judeţ de graniţă, având graniţă comună cu Ucraina, pentru noi nu este o noutate, fiind în alertă de doi ani pentru cazurile de poliomielită din statele Orientului”, a spus Zorescu.

Medicul epidemiolog sucevean a mai spus că DSP Suceava are o colaborare foarte bună cu Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru solicitanţii de azil din Rădăuţi, iar Compartimentul Teritorial de Sănătate Publică Rădăuţi dispune de un stoc tampon de vaccin VPI pentru vaccinarea persoanelor cu statut de refugiat/azilant aflate în respectivul centru în cazul în care nu au fost vaccinate împotriva poliomielitei când au părăsit  ţara de origine sau altă ţară de tranzit.

Ministerul Afacerilor Externe a informat, joi, într-o atenţionare de călătorie, cetăţenii români asupra faptului că “Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că problema răspândirii internaționale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc şi o Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internațională (USPII)”.

“În acest sens, OMS a emis o recomandare de vaccinare (cel puţin pentru următoarele 12 luni) cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria şi Ucraina. Se recomandă cetățenilor români să se informeze asupra atenționărilor emise de către instituţiile medicale autorizate din statele sus-menţionate referitor la această problematică”, se arată în comunicatul de presă al MAE.

Totodată, în comunicatul de presă al MAE se precizează că vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau pentru cazuri de urgență chiar înaintea plecării. Vaccinarea va fi consemnată pe un format tip al OMSCertificat de vaccinare sau profilaxie” (carnetul galben), specificat în Anexa nr. 6 a Regulamentului Sanitar Internaţional 2005, care poate fi accesat la adresa dedicată de Internet http://www.who.int/ihr/ports_airports/icvp/en, iar acest carnet va însoţi documentele de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.