Focare de scarlatină şi de oreion înregistrate în judeţul Suceava, în 2015


Intră acum și în grupul de

Şase focare de scarlatină şi 11 focare de oreion s-au înregistrat în judeţul Suceava în cursul anului trecut, majoritatea cazurilor de oreion fiind diagnosticate în rândul liceenilor care nu au fost imunizaţi împotriva acestei boli.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat că în anul 2015 s-au înregistrat 11 focare de oreion în unităţi liceale din judeţul Suceava ce au însumat 273 de cazuri, majoritatea îmbolnăvirilor fiind în rândul liceenilor care nu au beneficiat de vaccinarea antioreion, introdusă în programul naţional de imunizări abia din anul 2006.

Catalina ZorescuZorescu a spus că în judeţ au fost înregistrate şi şase focare de scarlatină ce au însumat 150 de cazuri, cele mai multe, 94, fiind la grupa de vârstă 4-9 ani.

Medicul epidemiolog sucevean a precizat că tot în cursul anului 2015 s-au înregistrat 1155 de cazuri de varicelă, fiind declarate şase focare de boală în colectivităţi şcolare din judeţul Suceava, în doar aproximativ unu la sută dintre cazuri înregistrându-se complicaţii ale bolii şi s-a recomandat internarea pacienţilor în spital.

Ea a explicat că în calendarul de vaccinări din România nu este inclusă vaccinarea antivariceloasă.

„Dinamica evoluţiei multianuale ciclice a incidenţei hepatitei acute virale de tip A, oreionului şi scarlatinei ne poziţionează pe un vârf de curbă epidemiologică. Ne aşteptam la această creştere a numărului de cazuri date fiind cifrele minime înregistrate în anii 2011, 2012”, a spus medicul epidemiolog sucevean, care a adăugat că aceste boli infecţioase nu au ridicat probleme deosebite în ceea ce privesc evoluţia şi tratamentul pacienţilor, dar nici în privinţa măsurilor de prevenire şi de combatere a îmbolnăvirilor.(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de