Proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale s-a desfășurat în condiții normale la Suceava


Intră acum și în grupul de

Un număr de 6498 de elevi suceveni din totalul celor 6678 înscrişi la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a au participat, luni, la proba scrisă la limba şi literatura română s-a desfăşurat în condiţii normale,  în 166 de centre de examen.

Inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Suceava, profesor Gabriela Scutaru, a declarat, luni, pentru NewsBucovina că proba scrisă la limba şi literatura română s-a desfăşurat în condiţii normale şi fără incidente.

Scutaru a spus că doi profesori supraveghetori care au lipsit motivat de la această probă au fost înlocuiţi cu membrii comisiilor de examen din unităţile respective.

Gabriela ScutaruEa a precizat că trei elevi au susţinut proba scrisă la limba română cu prelungirea cu o oră a timpului de redactare a lucrării, iar un alt candidat a avut subiectele tipărite cu litere mari.

Inspectorul şcolar general adjunct a mai spus că unei eleve căreia i s-a făcut rău în timpul examenului i-a fost administrat calciu de către asistentul medical al şcolii şi a putut continua redactarea lucrării până la sfârşitul timpului alocat acestei probe.

Potrivit unui comunicat de presă al ISJ Suceava, la proba scrisă la limba și literatura română desfăşurată, luni, au fost prezenți 6498 de elevi și 180 de absenți.

Sursa citată precizează că la examenul de Evaluare Națională sunt înscriși 6678 de elevi absolvenți de clasa a VIII a.

“La examenul de Evaluare Națională pentru elevii din clasa a VIII a tezele se vor corecta în alt județ evaluator. Județul Suceava a organizat două centre de evaluare pentru tezele din alt județ stabilit de către  MENCȘ”, se mai precizează în comunicatul de presă al ISJ Suceava.

Absolvenţii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat mai multe cerinţe privind poezia „Salcâmi” de A.E. Baconsky, printre acestea având şi de demonstrat că aparţine genului liric.

Elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe legate şi de un text, „Grădina pierdută a Edenului”.

Aceştia au mai avut şi de făcut o compunere, reală sau imaginară, privind o întâmplare dintr-o staţiune. (Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de