Investigaţii gratuite oferite femeilor de peste 40 de ani, timp de o săptămână, de SJU Suceava la mamograful cu tomosinteză şi la osteodensitometru, echipamente aflate în dotarea unităţii

Femeile de peste 40 de ani din judeţul Suceava vor beneficia, în cursul săptămânii viitoare, de gratuitate pentru investigaţiile la mamograful digital cu tomosinteză  şi osteodensitometrul digital, recent achiziţionate de SJU Suceava.

Medicul şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, Adrian Tătăranu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că spitalul a achiziţionat două aparate performante, din vârful de gamă, respectiv un mamograf digital  cu tomosinteză, şi un osteodensitometru DXA digital, care au fost deja instalate şi autorizate.

Medicul sucevean a spus că, în cursul săptămânii viitoare, SJU Suceava va derula un activitate de promovare a necesităţii efectuării mamografiei ca metodă de investigaţie preventivă pentru depistarea precoce a cancerului de sân în cazul femeilor cu vârste de peste 40 de ani, iar în acest sens la Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală din cadrul unităţii vor fi realizate gratuit investigaţii la aparatul mamograf.

El a spus că de aceste gratuităţi vor beneficia femeile cu vârste de peste 40 de ani, femei care au în familie antecedente de tumori mamare şi ovariene pe linie maternă, dar şi femei cu probleme tumorale în sfera ginecologică sau în cea a glandei mamare.

Tătăranu a mai spus că programările pentru acest tip de investigaţie se pot face la numerele de telefon 0745 966 254 şi la 0230 222098, interior 187, începând din data de 27 septembrie 2017 şi până în data de 29 septembrie, inclusiv, în intervalul orar 8,00-16,00.

Medicul şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală a precizat că tot în cursul săptămânii viitoare se vor realiza gratuit şi investigaţii la noul osteodensitometru aflat în dotarea secţiei, programările putându-se face la aceleaşi numere de telefon şi în perioada menţionată.

La rândul său, medicul Agatha Petrescu, care are competenţe şi în efectuarea şi interpretarea mamografiei, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că noul aparat este un mamograf cu tomosinteză sau tridimensional, ce reprezintă la momentul actual “cea mai avansată tehnică de investigare a sânului din lume”.

“În timp ce mamografia standard presupune obţinerea a două imagini ale fiecărui sân, cea tridemensională constă în obţinerea a multiple imagini ale fiecărui sân din diverse planuri, prin rotirea tubului de raze X într-un arc de cerc şi reconstrucţia 3D  a acestor imagini achiziţionate”, a spus medicul Agatha Petrescu.

Ea a  adăugat că prin acest tip de investigaţie se obţine “o hartă 3D a sânului”, formată din zeci de imagini, din diferite unghiuri, inclusiv din profunzimea sânului, fără a avea suprapuneri de ţesuturi, aşa cum se întâmplă în cazul mamografiei clasice.

Petrescu a explicat că utilizarea acestui tip de aparat are avantajul că oferă medicului un grad superior de acurateţe în depistarea şi caracterizarea unor formaţiuni sau leziuni.

“ Noul mamograf creşte mult şansele de depistare a unor tumori ascunse în profunzimea ţesutului dens al sânului”, a spus medicul sucevean adăugând că un alt avantaj îl reprezintă reducerea numărului de controale suplimentare sau chiar al unor biopsii “inutile”, dar că acest tip de investigaţie este o metodă complementară care ajută la stabilirea unui diagnostic, fără a exclude însă şi alte tipuri de investigaţii precum examinarea echografică mamară sau biopsia.

Ea a mai spus că acest mamograf are ataşat un soft ce permite prelucrarea imaginilor, fiind cea mai nouă achiziţie în domeniu, întrucât permite obţinerea imaginilor 2D prin reconstrucţia imaginilor 3D, ceea ce înseamnă că nu trebuie efectuate două expuneri diferite, ci doar printr-o singură expunere se pot realiza variantele bi şi tridimensionale, reducându-se astfel nivelul de iradiere a pacientului.

Medicul radiolog Agatha Petrescu a subliniat că doza de iradiere în cazul acestui mamograf este similară cu cea din cazul mamografiei standard, care nu este mare, fiind comparabilă cu cea a unui zbor transatlantic, cu radiaţia cosmică din două săptămâni de viaţă pe Terra sau cu doza de iradiere în cazul unei radiografii pulmonare.

Ea a precizat că imaginile achiziţionate digital cu acest aparat sunt disponibile pentru citire imediată şi pot fi stocate într-un istoric personal al pacientului.

Medicul sucevean a arătat că, în medie, se pot efectua 6-7 mamografii pe zi, în funcţie de complexitatea cazului.

De precizat este că pacientele internate în spital, care au recomandare din partea medicului pentru efectuarea investigaţiilor la mamograf şi osteodensitometru beneficiază de gratuitate, dar aceste investigaţii pot  fi efectuate şi contracost pentru pacienţii din afara spitalului, preţurile propuse pentru mamografia bidimensională fiind de 180 de lei, pentru mamografia cu tomosinteză -200 de lei, iar pentru mamografie şi echografie- 220 de lei, în timp ce pentru osteodensitometrie costul unei investigaţii este de 100 de lei.

(Liliana Bujdei).

loading...