Olimpicii naţionali suceveni, la discuţii libere cu personalităţi locale, în cadrul Galei Olimpicilor


Intră acum și în grupul de

Sala polivalentă a Complexului „Conacul Domnesc” a fost duminică, gazda unui eveniment în premieră, Gala Olimpicilor Suceveni, ediţia 2009. La eveniment au fost invitaţi 136 de elevi olimpici naţionali, 142 de profesori îndrumători ai acestora, 36 directori de şcoli, 35 de personalităţi- politicieni, şefi de instituţii, oameni de afaceri dar şi reprezentanţi mass-media. În deschiderea manifestării, şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete a ţinut să precizeze că această Gală „nu este o festivitate de premiere şi nu este o recompensă pentru elevi şi profesori” pentru că ar fi prea puţin pentru cât efort au depus aceştia, de aceea „ne-am propus să efectuăm un eveniment de însemnătate publică”.

Evenimentul a fost gândit ca prilej de mediatizare şi cunoaştere a elevilor care au demonstrat performanţa prin participare la olimpiadele şcolare, dar şi de identificare a unor interese ale acestora, în vederea îndrumării şi sprijinirii lor pentru cariera viitoare” a declarat Petru Carcalete, adăugând că „am aflat de la ei că nu aşteaptă de la noi discursuri lungi, interminabile ci vor discuţii libere”.
În acest context, olimpicii suceveni au servit masa împreună cu personalităţile invitate şi au purtat discuţii pe teme de interes comun.

Petru Carcalete a precizat că invitaţii au un rol de mentori, şi că „este important să ne cultivăm grădina”.
Şi pentru că Gala s-a dorit a fi şi un act cultural, cu atât mai mult cu cât s-au împlinit şi 120 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, evenimentul a fost considerat şi un omagiu adus acestuia.

Un episod plin de rafinament a fost oferit celor prezenţi de orchestra constituită cu prilejul evenimentului din membri ai Filarmonicii „Moldova” a Operei Naţionale Române şi studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi prin interpretarea unor „bijuterii muzicale din perioada barocului şi clasicismului muzical” ale lui Johann Pachelbel, Antonio Vivaldi, Wolfgang Amadeus Mozart, Edward Elgar, Johann Strauss fiul, Serghei Rahmaninov şi Piotr Ilici Ceaikovski.

Audienţa s-a destins la auzul vorbelor de duh şi pline de înţelepciune, a poeziilor şi a întâmplărilor povestite de către profesorul universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi şi totodată actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Dionisie Vitcu.

Printre personalităţile văzute prin sala Galei a fost văzut discutând cu olimpicii Secretarul de stat în cadrul Ministerului Turismului, Corneliu Popovici, Consulul General al Ucrainei la Suceava, Yuriy Verbytski, prefectul judeţului, Sorin Popescu, subprefectul Eugen Girigan, vicepreşedintele CJ, Dan Cadariu, parlamentarii Sanda Maria Ardeleanu, Eugen Uricec, Orest Onofrei, Cătălin Nechifor, europarlamentarul Petru Luhan, şeful IJJ Suceava, general de brigadă Eugen Şalar, universitarii Mircea Diaconu şi Radu Pentiuc, maestrul caricaturist Mihai Pînzaru PIM, şefi de instituţii precum Emil Ursu, Adriana Iordache, oameni de afaceri, inspectori şcolari.

Conducerea IŞJ Suceava a oferit olimpicilor medalii iar profesorilor îndrumători diplome de excelenţă.


Intră acum și în grupul de