O noua incercare de vaccinare in vederea prevenirii cancerului de col uterin


Intră acum și în grupul de

Elevele din 466 de clase a VI-a şi 418 clase a VII-a din judeţul Suceava sunt ţintele celei de a doua etape a campaniei de informare pentru prevenirea prin vaccinare a cancerului de col uterin. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, campania constă în distribuirea în şcoli a unor materiale informative şi întâlniri cu diriginţii şi părinţii.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioinginerul medical Adrian Popescu, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că pentru informarea cu privire la necesitatea vaccinării elevelor din clasele VI-VII împotriva virusului care provoacă cancerul de col uterin, instituţia va distribui în şcolile judeţului 2000 de seturi de broşuri care cuprind informaţii despre această boală şi chestionare pe aceeaşi temă.

În şcoli vor fi repartizate, pe fiecare clasă a VI-a şi a VII-a, pachete care vor cuprinde 20 de broşuri informative şi tot atâtea cu chestionare, iar diriginţii vor intra în posesia a câte 10 de broşuri şi postere.

Părinţii mai au posibilitatea de a se informa despre acest subiect la Tel Verde 080080008. Până pe 20 octombrie vor avea loc şi discuţii cu părinţii şi diriginţii, cu medicii care vor desfăşura vaccinarea, precum şi cu reprezentanţii DSP. În şcolile judeţului există 466 de clase a VI-a şi 418 de-a VII-a.

Adrian Popescu mai spune că va urma o perioadă de evaluare a nivelului de informare, iar abia după aceea se va decide când începe etapa următoare a programului, adică vaccinarea propriu-zisă. „Dacă nivelul de acceptare de către părinţi va fi de peste 50%, va începe în noiembrie prima etapă de vaccinare, cea de-a două urmând să fie în ianuarie 2010”, a menţionat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

Campania „Tu decizi pentru sănătatea fiicei tale, informează-te!”, a fost iniţiată de MSP anul acesta prin luna iunie, având în vedere eşecul programului de vaccinare împotriva virusului Papilloma, de anul trecut. Foarte puţini părinţi şi-au dat atunci acordul să le fie vaccinate fetiţele de 12 ani, din clasa a IV-a, ei fiind speriaţi de vârsta prea mică şi de eventualele efecte secundare ale vaccinului.

În judeţul Suceava, din cele 4430 fetiţe care ar fi trebuit vaccinate, doar 49 au primit toate cele 3 doze de vaccin, cu acordul părinţilor.
Anul acesta ministerul a făcut nişte modificări privind vârsta fetelor, care a crescut la 13-14 ani, dar şi de strategie, considerând că e nevoie de o informare mai amplă şi mai bine organizată.

Virusul Papilloma, este asociat în proporţie de 96% cu apariţia cancerului de col uterin. România se situează pe primul loc din Europa în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin. Vaccinarea, alături de examenul citologic periodic, reduce cu 94% riscul de cancer de col uterin. Este de preferat ca vaccinarea anti-HPV să se realizeze înainte de debutul vieţii sexuale, pentru a se preîntâmpina o infecţie posibilă de la primele contacte sexuale. Se consideră că imunitatea este durabilă şi că asigură protecţia faţă de infecţia cu HPV de la începutul vieţii sexuale. Vaccinarea nu produce modificarea comportamentului sexual sau sterilitate. Vaccinul se administrează în 3 doze, într-un interval de 6 luni.


Intră acum și în grupul de