Directorii de unitati de invatamant din judet nu se inghesuie sa obtina autorizatii sanitare pe proprie raspundere


Intră acum și în grupul de

Nici un director de unitate de învăţământ din judeţul Suceava nu s-a prezentat la Direcţia de Sănătate Publică Suceava pentru a obţine autorizaţie sanitară pe propria răspundere, în condiţiile în care aproximativ 80 la sută din unităţi nu sunt autorizate. „Nici un director nu s-a înghesuit până acum să obţină autorizaţia sanitară deşi au posibilitatea de a o obţine pe proprie răspundere. În momentul în care o să retragem nişte autorizaţii, probabil că vor veni”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă directorul interimar al DSP Suceava, Ludovic Abiţei, cel care deţine şi funcţia de director coordonator adjunct pentru control în sănătate publică, ocupată prin concurs.

Anul acesta, s-a schimbat metoda de autorizare sanitară a şcolilor. Directorii trebuie să declare pe propria răspundere că au condiţii igienice în şcoli.
Practic, avizele sanitare se acordă pe baza unei declaraţii de răspundere a directorilor care îşi asumă responsabilitatea pentru existenţa unui plan de conformare şi a unei surse de finanţare pentru lucrările efectuate sau pentru cele prevăzute în grafic.

În anul şcolar 2008-2009, 80 la sută din unităţile de învăţământ din judeţ nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare, motivele fiind lipsa apei curente şi grupurile sanitare necorespunzătoare, iar situaţia nu s-a schimbat.

Potrivit DSP Suceava, din cele 948 de unităţi de învăţământ, respectiv grădiniţe, şcoli generale şi licee, sunt autorizate sanitar doar 170, adică mai puţin de 20%, iar majoritatea celor care nu dispun de avize funcţionează în mediul rural.
Din cele 374 de grădiniţe aflate la sate, doar 13 sunt autorizate, în timp ce în mediul urban au autorizaţie sanitară de funcţionare doar jumătate din cele 91 de grădiniţe. Situaţia este la fel de gravă şi la şcolile generale, unde numai 41 din cele 383 de şcoli aflate la ţară au aviz, în timp ce la oraş sunt autorizate sanitar 42 din cele 57 de şcoli.

Lucrurile stau un pic mai bine la licee, unde evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică arată 29 de licee avizate din totalul de 32 care funcţionează la oraşe şi trei licee autorizate din totalul de cinci care se află în mediul rural.


Intră acum și în grupul de