Elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” din Humor au adus un strop de bucurie batranilor de la Partesti de Sus

Există tradiţia deja familiară în şcolile din judeţul Suceava ca în preajma sărbătorilor de iarnă elevii să se implice în Proiectul Săptămâna omeniei. Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului este deja la a treia participare, primele două i-au adus Premiul I şi Premiul III. Proiectul implică organizarea unor activităţi care presupun ajutorarea persoanelor cu posibilităţi financiare reduse iar aceste activităţi sunt organizate de fiecare clasă separat sau de elevii colegiului prin Consiliul elevilor.

„Clasa a XI-a H s-a gândit în acest an să organizeze ceva nou, inedit, şi să găsească o sursă originală de bani pentru procurarea alimentelor. Ideea lor merită menţionată şi cunoscută. Cu aţe aduse de acasă, aţe rămase de la un goblen sau de la diferite cusături, ei au realizat brăţări pe care le-au vândut în şcoală la elevi şi la profesori. Au muncit foarte mult pentru că e nevoie de două ore pentru realizarea unei brăţări iar comenzile au fost foarte numeroase. Au realizat şi ornamente de Crăciun iar produsele au fost vândute în şcoală cu acordul direcţiunii. Acesta a fost primul pas, a presupus două săptămâni de efort dar şi de bucurie pentru că au găsit clienţi şi imediat au început să adune banii.

A doua etapă a proiectului clasei a fost alegerea locului unde vor merge să colinde şi să ofere puţin din bucuria Crăciunului. Alegerea a fost dificilă pentru că există multe familii nevoiaşe şi elevi cu posibilităţi financiare foarte scăzute. S-au hotărât. Vor merge la aşezământul pentru bătrâni de la Pârteşti de Sus – Solca” au precizat profesoarele Adriana Alina Mihorianu şi Brînduşa Luminiţa Cîmpan din cadrul Colegiului „Alexandru cel Bun”, Gura Humorului .

„Nici imaginaţia bogată nici documentarele TV nu pot surprinde singurătatea şi nefericirea acelor bătrâni pe care i-au găsit în jurul sobelor. Prin grija părintelui Vrăjitoru din Pârteşti şi din contribuţia sătenilor s-a ridicat o clădire care adăposteşte 15 bătrâni de care nu a mai avut nevoie nimeni. Cele trei măicuţe care asigură curăţenia şi hrana la aşezământ fac cu greu faţă treburilor casnice dar nu se plâng, o fac aşa cum se cuvine, cu suflet şi cu evlavie. Am stat de vorbă cu maica Timoteia, o măicuţă tânără care parcă trăia toată disperarea acelor bătrâni. Ne-a spus că nu sunt singuri, că au copii acasă dar nu au mai avut loc alături de ei şi i-au adus acolo, la azil.

Copii cu pensii mari care i-au considerat o povară şi au renunţat atât de uşor la părinţii lor. Azilul nu are finanţare, totul se face din donaţii, este un loc în care apa se încălzeşte afară, pe foc, unde sala de mese nu are sursă de căldură, unde nu există apă curentă şi curentul cu greu a fost adus. Am văzut cu toţii acolo sobe parcă venite din poveştile lui Creangă, văruite, pilote de pe vremea bunicii, şi atât. În rest femei şi bărbaţi trişti, uitaţi de toţi cei de acasă, un frig general, lipsa aparaturii de orice fel, am remarcat lipsa aparatelor da radio şi TV. Totuşi cineva s-a gândit să construiască acest azil şi o biserică mică lângă el, cineva care în imaginaţia noastră este trimis al lui Dumnezeu” au povestit cele două profesoare.

Elevii au fost foarte impresionaţi de condiţiile de acolo şi au colindat din toată inima, realizând poate şi învăţând poate să aprecieze ce au acasă. Pachetele oferite au bucurat pe toată lumea de acolo şi Postul Crăciunului a devenit dintr-o dată mai curat şi mai senin pentru acei bătrâni.

„Am stat de vorbă cu două femei şi ne-au spus că ne mai aşteaptă, că am colindat frumos şi că le e bine acolo. Am aflat apoi povestea lor şi am devenit conştienţi că fiecare dintre cei 15 bătrâni are povestea sa, la fel de încărcată de amărăciune şi la fel de educativă pentru adolescenţii veniţi în vizită.
A fost doar o fărâmă de ajutor şi de recunoştinţă, poate, faţă de cei care au trăit o viaţă pentru copii şi s-au trezit inutili şi în plus. Într-o săptămână a omeniei am făcut şi noi un gest care să bucure şi care ne-a dat foarte mult de gândit” au mai spus profesoarele cu promisiunea că vor continua să meargă acolo, la Pârteşti, să mai vorbească cu acei bătrâni şi să le arate din când în când că nu sunt singuri.