Procurorii suceveni au trimis în judecată trei persoane care au înșelat mai mulți afaceriști: Promiteau că vor livra din Ucraina cantități mari de uleiuri uzate, însă dispăreau după încheierea contractelor. Unul dintre ei se prezenta drept agent secret sau înalt funcționar din cadrul MAE

În data de 17 noiembrie, procurorii suceveni au trimis în judecată doi bărbați și o femeie acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune.

Cei trei ar fi inițiat, la Cernăuți, o „afacere” prin care au înșelat trei firme din Suceava, obținând 110.180 euro și 4.900 lei. Persoanele promiteau afaceriștilor suceveni că vor livra cantități mari de uleiuri uzate, însă după încheierea contractelor dispăreau. Cei trei mizau că afaceriștii români nu se vor adresa în instanțele din Ucraina. Totodată, pentru a oferi credibilitate „afacerii”, unul dintre bărbați se prezenta fie ca reprezentat al „serviciilor secrete” românești, fie ca înalt funcționar în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Cele trei persoane sunt în stare de liberate, a informat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit cercetărilor, grupul infracțional a fost inițiat în anul 2014, de către unul dintre bărbații trimiși în judecată. El era urmărit general de autoritățile române tot din anul 2014.

Concret, bărbatul a administrat o societate comercială din Cernăuți, reprezentant legal al acesteia fiind o altă persoană. Începând cu data de 16.08.2016, bărbatul a cooptat-o în societate pe femeia trimisă în judecată, ca și reprezentant legal, legăturile dintre aceștia datând încă din anul 2015. Ulterior, în cursul anului 2019 la grup a aderat și celălalt bărbat care desfășura activităţi în domeniul procesării de produse şi reziduri petroliere sau uleiuri uzate.

Femeia respectivă activa și în calitate de asistent medical. Astfel, profitând de statutul profesiei sale, ea crea aparența legală și reală a activității societății comerciale menționate. De fapt, firma era folosită în scopuri ilegale de către primul bărbat.

Mai exact, cel de-al doilea bărbat intra în contact cu diverse persoane şi agenţi economici, rolul său fiind acela de a identifica potenţialii clienţi, precum şi de a-i convinge pe aceştia cu privire la profitabilitatea „afacerii” inițiate de primul bărbat.

De fapt, el mințea potențiali clienți precum că primul bărbat este înalt funcționar al statului român în relațiile cu Ucraina și deține ulei alimentar uzat. 

La comiterea faptelor, bărbatul care a constituit grupul și femeia au mizat pe faptul că acţiunile lor vor fi interpretate ca şi cauze/litigii civile (nerespectarea clauzelor contractuale), urmărind ca prin întocmirea de contracte și facturi către persoanele vătămate, să inducă ideea existenţei unei cauze civile, contând pe faptul că prin nelivrarea bunurilor comandate şi achitate integral sau parţial, la care s-au angajat, ar fi încălcat doar obligaţiile contractuale asumate, aspecte care ar constitui litigii civile.

Astfel, cei doi au înțeles să eludeze răspunderea penală prin stipularea în cadrul contractelor încheiate cu societățile-persoane mințite, că eventualele litigii vor fi soluționate de către autoritățile ucrainene, inculpații mizând pe faptul că persoanele mințite nu vor deschide acțiuni în instanțele din Ucraina.

În contextul arătat, în perioada iulie-noiembrie 2019, cei trei au indus în eroare trei societăți comerciale care își desfășurau activitatea pe teritoriul României, inculpatul care a constituit grupul prezentându-se sub un nume fictiv și pretinzând că are calitatea de angajat al Ministerului de Externe al României în funcția de reprezentant al statului român în relația cu Ucraina sau pe aceea de reprezentant al statului român din partea „Serviciilor Secrete” care îşi desfăşoară activitatea în Ucraina, aspecte care erau confirmate și de ceilalți doi membri ai grupării.

În aceste condiții, bărbatul susținea că este în posesia unor cantități mari de ulei alimentar uzat provenit din rezervele Statului Ucraina şi că îl va comercializa acestor societăți, care au achitat societății administrată de acesta suma totală de 110.180 euro și 4.900 lei, sume pentru care fuseseră emise facturi fiscale, iar după încasarea acestora cantitățile de combustibil nu au fost furnizate.

De asemenea, în aceeași modalitate, cei trei au încercat să mai inducă în eroare o persoană, care însă și-a data seama că este vorba despre o fraudă.

„Afacerea” a fost stopată de către polițiști și procurori la sfârșitul anului 2020. Totodată, procurorii au pus sub sechestru două mașini și un imobil, în valoare de 46.060 euro.

Cele trei persoane sunt cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și de înșelăciune.

loading...