Anul scolar a inceput in forta si la Suceava. Va fi mai lung cu 4 saptamani

Atât oficialităţile cât şi oamenii politici din judeţul Suceava au fost prezenţi la festivităţile de deschidere a noului an şcolar la şcolile din judeţul Suceava, unde au fost întâmpinaţi de conducerile unităţilor, profesori, elevi şi părinţi, chiar dacă unii sindicalişti doreau un boicot în acest sens. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat în cursul zilei de luni, la ceremoniile de deschidere a anului şcolar de la cinci unităţi de învăţământ din municipiul reşedinţă de judeţ.

Prezent la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că în cei şase ani de când a fost ales în această funcţie, Primăria Suceava a alocat unităţilor de învăţământ din municipiu peste 15 milioane de euro pentru lucrări de modernizare, reparaţii sau pentru dotări şi că speră ca anul 2011 să fie unul mai bun din punct de vedere financiar astfel încât să poată fi finalizate investiţiile începute.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat la deschiderea anului şcolar la Şcoala nr.1 din Suceava unde şi-a exprimat încrederea în şcoala românească, o şcoală de tip european ce a dat şi oferă elite.

“Suceava este o pepinieră de elite”, a spus Flutur apreciind rezultatele de excepţie obţinute de elevii suceveni la diferite competiţii naţionale şi internaţionale.

El a mai spus că speră ca noua lege a învăţământului va intra cât mai curând în vigoare şi că doreşte ca în viitor să existe o mai mare implicare a părinţilor în viaţa şcolii, dar şi ca administraţia locală să găsească fonduri pentru finanţarea infrastructurii şcolare.

Flutur a subliniat că este necesar ca prin procesul educaţional să se realizeze o mai bună identificare a aptitudinilor elevilor, “elevii să fie învăţaţi să înveţe”, iar prin programa şcolară să fie prevăzute ore pentru ca o parte din teme să fie realizate la şcoală.

„Pelerinajul” a început la ora 9:00 cu deschiderea anului şcolar de la Şcoala Generală Nr. 11 „Miron Costin” din cartierul sucevean Burdujeni. După ceremonia de la această şcoală, primarul Sucevei a fost prezent şi la Şcoala Generală Nr. 9 „Ion Creangă” din cartierul Obcini, apoi la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Şcoala Generală Nr. 8 din cartierul George Enescu şi la Şcoala Generală Nr. 7 din cartierul Iţcani.

De asemenea, Ion Lungu a fost prezent şi alături de educatoarele şi de preşcolarii de la grădiniţa „Prichindel” din Burdujeni.

Unii sindicalişti le-au cerut cadrelor didactice să le întoarcă spatele politicienilor şi să nu le asculte discursurile, boicotând orice intervenţie a acestora, întrucât, în opinia lor „locul politicienilor e la parlament nu în unităţile şcolare”.

Noul an şcolar va avea 36 de săptămâni de cursuri, cu patru mai multe decât în anii şcolari precedenţi, elevii urmând să încheie cursurile în 17 iunie 2011. Elevii claselor a VIII-a vor finaliza cursurile cu o săptămână mai devreme de 17 iunie, respectiv în 10 iunie, iar liceenii din clasele a XII-a şi, respectiv, a XIII-a vor termina cursurile în 27 mai.

În semestrul I sunt programate cursuri în intervalul 13 septembrie – 21 decembrie. În perioada 1 – 7 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Elevii vor avea vacanţă de iarnă din 22 decembrie 2010 până în 4 ianuarie 2011.
Cursurile semestrului I vor fi reluate în 5 ianuarie 2011 şi vor dura până în 28 ianuarie. Vacanţă intersemestrială este programată pentru intervalul 29 ianuarie – 6 februarie 2011.

Cursurile în semestrul al II-lea încep în 7 februarie 2011 şi durează până în 15 aprilie. Din 16 aprilie şi până în 25 aprilie 2011 elevii vor fi în vacanţă de primăvară, cursurile semestrului al doilea urmând să fie reluate în 26 aprilie. Semestrul al doilea se va încheia în 17 iunie.

Elevii vor fi în vacanţa de vară din 18 iunie până în 11 septembrie, cu o săptămână mai puţin decât în anul şcolar 2009-2010. Totodată, elevii nu vor merge la cursuri nici în zilele libere prevăzute de lege.

Elevii vor avea parte, şi anul acesta, de noi schimbări la examenul naţional de bacalaureat. Probele orale, de pildă, vor fi date în iunie, în aceeaşi perioadă cu cele scrise, după ce, în 2009-2010, acestea au fost susţinute în timpul săptămânilor de şcoală. Prima sesiune a examenului de bacalaureat are loc în intervalul 6 iunie – 1 iulie. În prima parte a perioadei de bacalaureat, respectiv 6-23 iunie, sunt programate probele orale, iar din 27 iunie şi până în 1 iulie elevii vor susţine probele scrise.