Din nou nu sunt bani pentru leafa pe luna trecuta a profesorilor suceveni


Intră acum și în grupul de

Situaţia de luna trecută când cadrele didactice din învăţământul preuniversitar sucevean nu şi-au primit la timp salariile ajungându-se la proteste şi mii de dosare penale depuse în instanţă, tinde să se repete şi în această lună. Din nou, şcolile nu au bani pentru remunerarea angajaţilor. Liderul Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava, prof. Constantin Cernica, a declarat miercuri, că nici o şcoală din municipiul Suceava nu are suficienţi bani pentru salariile pe luna februarie, cadrele didactice fiind „foarte bulversate” din această cauză.

Potrivit acestuia, bani pentru salarii au doar câteva grădiniţe ce au copii mulţi în grupe, peste normă. „Această situaţie are două cauze: ministerul a scăzut cu 600 de lei finanţarea pe elev, de la 1800 la 1200, iar a doua e împărţirea banilor pe trimestre. Cei mai mulţi bani sunt în trimestrul IV, dar nu-i poţi folosi. Oamenii nu acceptă să ia o parte de bani acum şi restul din aprilie, fiindcă sunt mulţi care au rate la bănci. Mă sună şcolile în disperare că nu ştiu ce să facă. Preşedintele Federaţiei noastre (n. r. – FSLI) a fost la Ministerul de Finanţe, dar i s-a spus că problema nu ţine de ei, ci Ministerul Educaţiei, iar ministrul Funeriu nu răspunde la telefon”, a afirmat Constantin Cernica.

Acesta a mai precizat că majoritatea profesorilor – membri la sindicatul al cărui lider este, sunt salarizaţi conform reîncadrării la Legea 221, dar nici dacă ar fi plătiţi conform ordonanţei 41, tot nu ar ajunge banii.

În zona Rădăuţi, unii dascăli au acceptat să primească doar un avans la salariu, alte şcoli aşteaptă 1 aprilie să „vadă cum pot accesa fondurile din trimestrul II” şi să se remedieze situaţia, a spus miercuri liderul Sindicatului Liber şi Independent „Bucovina” al Învăţământului zona Rădăuţi, prof. Gheorghe Şorodoc. Acesta a subliniat că şcolile din zonă au 50 % şi chiar mai puţin de atât din fondul de salarii.

Şi cadrele didactice din judeţul Botoşani se confruntă cu o situaţie asemănătoare.

Potrivit şefului IŞJ Suceava, Petru Carcalete această situaţie se datorează faptului că s-au alocat bani insuficienţi de la buget pentru cheltuielile de personal în şcoli. În opinia acestuia, chiar dacă nu s-ar aplica acele hotărâri judecătoreşti pe care profesorii le-au câştigat, banii sunt insuficienţi, bugetul alocat fiind mai mic decât cel necesar. Acesta a menţionat că, în alocarea fondurilor pentru salariile personalului din învăţământ s-a plecat de la un calcul la care nimeni nu a avut acces, cu excepţia funcţionarilor din Ministerul Educaţiei, prin care s-a alocat o anumită sumă „pe cap de elev.

„Anul trecut, salariile au fost mai mici cu 15% faţa de anul acesta. Nu înţeleg cum s-a ajuns la un astfel de calcul ca să se aloce o suma mai mică faţa de anul trecut”, a afirmat şeful IŞJ Suceava adăugând că, reducerea de personal didactic nu este o soluţie întrucât s-ar ajunge ca în clase întregi să nu aibă cine să predea, cât despre personalul nedidactic „nici dacă l-ar da pe tot afară, tot nu s-ar reuşi să se asigure salariile cadrelor didactice”.

Despre această situaţie şeful IŞJ Suceava susţine că a fost înştiinţat Ministerul Educaţiei.


Intră acum și în grupul de