Intră acum și în grupul de
Poliția Rutieră Suceava a fost sesizată, luni după amiaza în jurul ore 17:30, prin 112 despre un accident rutier produs pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în municipiul Suceava.

O femeie a anunțat că a fost victima unei coliziuni dintre două autovehicule.
Din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în jurul orei 17:20, o conducătoare auto din comuna Bosanci, în timp ce se afla la volanul unui autoturism Audi pe banda 1 a bulevardului 1 Decembrie 1918, direcția bulevardul 1 Mai către bulevardul Sofia Vicoveanca, nu s-ar fi încadrat corespunzător în sensul giratoriu presemnalizat.
Aceasta a intrat în coliziune cu un autoturism Mercedes-Benz Sprinter, condus regulamentar pe banda 2, de către un șofer care se deplasa în aceeași direcție, către Fălticeni.
În urma impactului, conducătoarea auto a suferit răni ușoare, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticată cu „contuzie coloană lombară și atac de panică” și nu a necesitat internare.
Ambii șoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative pentru consumul de alcool.
Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind în curs pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale accidentului.
Intră acum și în grupul de