Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs miercuri seara în jurul orei 19:30, pe strada Mărășești din municipiul Suceava.
Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată la ora 19:32 despre incidentul în care a fost implicat un autoturism și o trotinetă electrică.
Din verificările efectuate a reieșit că un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în orașul Cajvana conducea un autoturism marca VW Passat pe strada Mărășești, din direcția Bulevardului George Enescu către strada Mihail Kogălniceanu.
Acesta nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de o trotinetă electrică marca ENGWE, condusă de un tânăr de 23 de ani din l Stroiești care se deplasa în aceeași direcție.
În urma coliziunii, au rezultat doar pagube materiale, fără victime umane.
Conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/L alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, la interval de o oră, pentru determinarea exactă a alcoolemiei.
Conducătorul trotinetei electrice a fost și el testat, rezultatul fiind 0,00 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În acest caz poliția a întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Intră acum și în grupul de