Intră acum și în grupul de
Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene.

Potrivit STPF Suceava, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat joi după amiaza, pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 49 de ani.
Acesta conducea un autoturism, înmatriculat în Ucraina.
Odată cu pașaportul, polițiștii de frontieră i-au solicitat șoferului și permisul de conducere. În urma verificărilor, au constatat că documentul, aparent emis de autoritățile ucrainene, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.
Intră acum și în grupul de