Ordin de protecție emis de polițiști după ce o tânără din Berchișești a reclamat că a fost agresată de fostul iubit


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției Nr. 5 Poliție Rurală Dărmănești s-au sesizat din oficiu, vineri după amiaza, cu privire la un caz de agresiune domestică raportat de o tânără de 21 de ani din satul Berchișești.

În urma verificărilor efectuate la domiciliul actual al victimei, situat în satul Pătrăuți, s-a stabilit că, la data de 22 iulie 2025, în jurul orei 23:00, tânăra a fost agresată fizic de concubinul său, un bărbat de 26 de ani din aceeași localitate, în locuința comună de pe strada Spinărie.

Agresiunea a constat în lovirea victimei cu palma.

De asemenea, victima a declarat că, de la incident și până în prezent, concubinul i-a adresat amenințări telefonice cu acte de violență, generându-i o stare de teamă.

Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, constatând un risc iminent, ceea ce a dus la emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului, valabil din 22 august 2025, ora 14:47, până la 27 august 2025, ora 14:47.

Victima a depus o plângere penală în acest caz.


Intră acum și în grupul de