Tânăr sucevean cercetat penal după ce și-a însușit un telefon mobil pierdut de o femeie. Poliția Suceava atenționează că însușirea bunurilor găsite este infracțiune


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava atenționează că însușirea bunurilor găsite sau ajunse din eroare la făptuitor constituie infracțiune contra patrimoniului și se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau amendă.

Potrivit sursei citate, în ultima perioadă, IPJ Suceava a înregistrat multiple sesizări privind bunuri pierdute sau uitate în diverse locații, care au fost ulterior însușite de alte persoane.

Un caz recent a avut loc pe 23 august 2025, când, la ora 13:29, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de o femeie care a raportat pierderea telefonului mobil pe strada Samoilă Isopescu, în jurul orei 09:00.

Telefonul a fost găsit de un tânăr care și l-a însușit, însă, cu ajutorul aplicațiilor informatice, dispozitivul a fost localizat în cartierul Burdujeni.

Tânărul a predat telefonul, iar prejudiciul a fost recuperat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de însușire a bunului găsit, conform art. 243 alin. 1 din Codul penal, urmând ca investigațiile să fie continuate de Biroul de Investigații Criminale.

IPJ Suceava reamintește că bunurile găsite trebuie predate în termen de 10 zile proprietarului sau celei mai apropiate unități de poliție.

Conform art. 945 alin. (4) din Codul civil, dacă în termen de 6 luni bunurile sau sumele de bani predate nu sunt revendicate, găsitorul poate solicita dreptul de proprietate asupra acestora.

Pe site-ul https://sv.politiaromana.ro sunt publicate informații despre obiectele și sumele de bani predate poliției.

Persoanele care recunosc bunurile pierdute sunt rugate să se prezinte la subunitatea de poliție indicată, cu un document de identitate și o cerere de restituire care să includă descrierea exactă a bunului, data și locul pierderii, precum și alte detalii relevante.

Poliția recomandă cetățenilor să respecte legea și să predea bunurile găsite pentru a evita consecințele legale.


Intră acum și în grupul de