Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs pe drumul dintre Berchișești și municipiul Suceava, în zona Măzănăești.
Potrivit datelor din anchetă, un tânăr de 28 de ani din Mălini, în timp ce conducea un autoturism Porsche, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un motociclu Kawasaki condus de un bărbat de 57 de ani din Fălticeni.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit ușor, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu traumatism la brațul stâng și la coloana cervicală.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru fiecare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind în curs pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale accidentului.
Intră acum și în grupul de