Accident la Fântâna Mare după ce șoferului unui TIR i s-a făcut rău la volan


Intră acum și în grupul de

Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată, vineri dimineața, cu privire la faptul că un bărbat de 57 de ani, de naționalitate ucraineană, a fost transportat la Spitalul Județean Suceava în urma unui accident rutier petrecut în ziua precedentă, 25.09.2025, pe raza comunei Fântâna Mare.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că, la data de 25.09.2025, în jurul orei 16:45, conducătorul auto, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un autovehicul marca Volvo și o semiremorcă, circula pe DN 2/E85, în afara localității Spătărești, comuna Fântâna Mare, pe direcția Vadu Moldovei-Spătărești.

Din cauza unor probleme de sănătate, acesta a suferit o stare de rău, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit carosabilul, acroșând câțiva arbuști.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță, însă conducătorul auto a refuzat inițial transportul la o unitate medicală pentru îngrijiri.

Ulterior, în cursul aceleiași zile, acesta s-a prezentat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticat cu „contuzie toraco-abdominală”.

A fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații suplimentare, după care a revenit la Spitalul Municipal Fălticeni, fără a fi necesară internarea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Intră acum și în grupul de