Incendiul din satul Pleșa, comuna Mănăstirea Humorului: Acoperișul casei de locuit, anexe și un autoturism distruse. Cauza probabilă – cablu electric defect


Intră acum și în grupul de

 Un incendiu violent a cuprins o gospodărie din satul Pleșa, comuna Mănăstirea Humorului, sâmbătă seara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la fața locului au acționat pompierii militari împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cornu Luncii cu  patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră anexele gospodărești și casa de locuit – construcții corp comun, majoritar din lemn, cu o suprafață totală de aproximativ 140 de metri pătrați.

Flăcările au distrus complet anexele (șură, garaj, bucătărie de vară și baie), acoperișul casei de locuit și un autoturism parcat în garaj. Au mai fost afectate aparate electrocasnice, unelte, elemente de tâmplărie și alte bunuri din gospodărie.

Incendiul a afectat și geamurile de termopan ale unui foișor de pe proprietatea învecinată. Pompierii militari au reușit să salveze restul casei de locuit și gospodăria vecină, cu bunurile aferente.

Din cercetările preliminare, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Nu au fost înregistrate victime omenești.


Intră acum și în grupul de