Intră acum și în grupul de
Un pensionar de 76 de ani din municipiul Suceava a fost victima unei înșelăciuni cibernetice, pierzând peste 1.000 de lei în urma unor tranzacții induse de un presupus consultant de investiții.
Acesta a sesizat, joi, Poliția Municipiului Suceava, iar autoritățile au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune”.
Potrivit datelor preliminare ale anchetei, pe 1 octombrie 2025, suceveanul a accesat un link primit pe telefonul mobil, moment în care a fost contactat de o persoană necunoscută care i-a promis profituri rapide prin investiții în bursă.
Contactul a continuat prin aplicația WhatsApp, unde „consultantul” l-a convins să descarce aplicația Revolut. Bătrânul a fost ghidat să convertească inițial 102 euro în lei, urmat de o altă tranzacție în lei, totalizând 1.045 de lei.
Abia după transferuri, presupusul consultant a încetat comunicarea, iar pensionarul a realizat că a fost victima unei fraude.
Cercetările în acest caz sunt continuate de Biroul de Investigații Criminale (B.I.C.) Suceava.
Intră acum și în grupul de