Incendiul de la Centrul de reabilitare din Fundu Moldovei inițiat de o pacientă care a dat foc unei saltele


Intră acum și în grupul de

Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta a fost sesizată sâmbătă după amiaza prin 112 de o angajată a Centrului de Abilitare și Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Handicap  care a anunțat că un beneficiar a incendiat bunuri dintr-o cameră.

La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie, beneficiar al centrului, a folosit o brichetă pentru a da foc saltelei unui pat și lenjeriei de pe acesta, în camera nr. 4 de pe palierul femeilor.

În camera respectivă nu se mai aflau alte persoane, iar femeie a părăsit camera, a încuiat ușa, după care a ieșit în curtea imobilului.

În momentul în care au ajuns la fața locului pompierii militari, incendiul era lichidat.

În urma intervenției pompierilor militari, s-a constatat faptul că sursa de foc a fost flacăra deschisă, urmările periculoase au fost limitate prin intervenția personalului de serviciu și a câtorva beneficiari.

Femeia nu a suferit leziuni în urma producerii incendiului.

Acesta este diagnosticată cu afecțiuni psihice, motiv pentru care a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, în vederea efectuării unui consult de specialitate.

Pacienta și-a motivat gestul ca fiind o răzbunare pe fondul unui conflict spontan cu un beneficiar cu care împărțise o țigară.

În urma incendiului au ars bunuri în valoare de 500 lei și s-au provocat pagube de aproximativ 10.000 lei prin afumarea perețior încăperii, deteriorarea aparatelor de iluminat, TV, senzor de fum, cât și alte bunuri minore.

Cu ocazia intervenției, un beneficiar a făcut atac de panică, nefiindu-i necesare îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere.


Intră acum și în grupul de