Poliția Locală Suceava a constatat în ultima săptămână 287 contravenții și a aplicat amenzi de peste 56.000 lei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii locali suceveni au continuat acțiunile pentru menținerea ordinii publice și fluidizarea traficului în perioada 29 septembrie – 5 octombrie 2025, constatând 287 de contravenții și legitimând 340 de persoane.

Polițiștii locali au aplicat 187 de sancțiuni în valoare de 56.155 lei vizând probleme precum cerșetoria, consumul de alcool în spații publice, tulburarea liniștii publice și abaterile rutiere.

Printre măsurile luate se numără 16 sancțiuni cu puncte de penalizare pentru șoferi, precum și 7 sancțiuni cu măsuri complementare: patru autoturisme au fost ridicate, iar trei au fost relocate temporar pentru facilitarea unor lucrări de infrastructură.

De asemenea, au fost impuse două sancțiuni cu despăgubiri civile în valoare totală de 15.975 lei, două cu sistarea lucrărilor și obligarea la intrarea în legalitate, plus una care vizează oprirea imediată a unor intervenții și readucerea unui teren la starea inițială.

Pe lângă acestea, polițiștii au identificat și anunțat 21 de avarii sau probleme la rețelele de utilități publice și infrastructură, asigurând o reacție rapidă pentru remedierea lor.

Acțiunile au inclus verificări și pe linie de control comercial, disciplină în construcții și protecția mediului, dar și paza evenimentelor sportive, spectacolelor artistice și culturale, pentru a garanta desfășurarea lor în condiții optime.

„Ne bucurăm de sprijinul constant al cetățenilor, ale căror sesizări ne ajută să intervenim prompt și eficient”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Suceava.

Pentru orice problemă, sucevenii sunt încurajați să sune la numărul de urgențe: 0230 21 21 92.


Intră acum și în grupul de