Înșelătorie online: Un sucevean a pierdut 990 de lei după ce a furnizat datele cardului unui fals cumpărător


Intră acum și în grupul de

Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată marți, 28 octombrie 2025, în jurul orei 17:00, de un bărbat în vârstă de 44 de ani din municipiu, care a reclamat că a fost victima unei înșelăciuni prin intermediul platformei olx.ro, prejudiciul fiind evaluat la 990 de lei.

Echipa operativă din cadrul Biroului Investigații Criminale a stabilit că, în aceeași zi, suceveanul postase un anunț de vânzare a unui obiect în valoare de 990 de lei.

La scurt timp, a fost contactat de un utilizator cu pseudonimul „george”, care i-a solicitat accesarea unei „ferestre” speciale pentru a primi plata.

Sub pretextul transferului sumei convenite, victima a fost indusă în eroare să introducă datele cardului bancar în link-ul primit.

La ora 14:20, bărbatul a constatat că din contul său fusese retrasă suma de 990 de lei, direcționată către un cont denumit „Unlimitcrypto”.

Realizând înșelăciunea, a blocat imediat cardul și a alertat poliția.

Valoarea totală a prejudiciului este de 990 de lei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.


Intră acum și în grupul de