Incendiu puternic în Bogdănești, lichidat de pompieri după aproape trei ore


Intră acum și în grupul de

În seara zilei de joi, 6 noiembrie 2025, la ora 18:19, un incendiu violent a fost anunțat prin apel la 112 în localitatea Bogdănești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni, sprijiniți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Bogdănești și Râșca, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a limita dezastrul.

La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră mansarda unei locuințe, existând riscul extinderii la întreaga clădire și la construcțiile învecinate.

Datorită intervenției rapide și coordonate, incendiul a fost stins la ora 21:05.

În flăcări au ars acoperișul casei, pe o suprafață de circa 120 mp, pereții portanți, planșeul din lemn, mobilier și textile au fost distruse de flăcări, iar alte bunuri din interiorul locuinței s-au degradat.

Cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum neprotejat corespunzător, care a generat un efect termic asupra materialelor combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au reușit să salveze o bucătărie de vară și un adăpost de animale din vecinătate, împreună cu bunurile aferente.

Pompierii suceveni au reiterat recomandările privind verificarea și întreținerea periodică a coșurilor de fum pentru a preveni astfel de incidente.


Intră acum și în grupul de