Muncitor internat cu multiple leziuni după ce a căzut de pe schelă de la 3 metri în timpul lucrărilor de reabilitare a Școlii din Paltinu


Intră acum și în grupul de

Un accident de muncă a avut loc vineri, 19 decembrie 2025, în jurul orei 14:00, la Școala Gimnazială din localitatea Paltinu în timpul lucrărilor de reabilitare.

Polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin 112 de administratorul unei firme din Câmpulung Moldovenesc, care a anunțat că un angajat, un bărbat din comuna Frumosu, a alunecat și a căzut de pe schelă de la o înălțime de aproximativ 3 metri, într-un moment de neatenție.

Victima a fost preluată imediat și transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale de specialitate. Diagnosticul preliminar a fost de: policontuzionat prin cădere, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, contuzie forte umăr stâng, plagă parietală stânga, fractură claviculă stânga și contuzie toracică. Ulterior, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru investigații și tratament suplimentar.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”.

Cercetările continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte și a responsabilităților.


Intră acum și în grupul de