Bărbat din Suceava, arestat preventiv fiind acuzat de viol și lipsire de libertate


Intră acum și în grupul de

Judecătoria Suceava a emis, pe 24 decembrie 2025, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile împotriva unui bărbat în vârstă de 40 de ani din municipiul Suceava, cercetat pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

Cazul a fost sesizat pe 19 decembrie 2025 de o femeie în vârstă de 41 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, care a reclamat că, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, ar fi fost lipsită de libertate și agresată sexual în locuința suspectului de pe strada Gheorghe Doja din Suceava.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava au efectuat cercetări, obținând pe 20 decembrie un mandat de percheziție domiciliară, unde au fost administrate probe suplimentare. Urmărirea penală a fost începută în aceeași zi pentru lipsire de libertate  și viol.

Suspectul, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, a fost internat pentru expertiză psihiatrică la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Suceava. Pe 23 decembrie, în baza raportului medico-legal, procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a pus în mișcare acțiunea penală.

Pe 24 decembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă.

Cercetările sunt continuate de Biroul Investigații Criminale Suceava, dosarul urmând să fie înaintat parchetului competent cu propunere procedurală.


Intră acum și în grupul de