Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 70 de ani din satul Corocăiești, comuna Verești, a decedat pe 27 decembrie 2025, la ora 05:50, în Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Suceava. Poliția a fost informată oficial de unitatea medicală pe 29 decembrie, la ora 10:32.
Din cercetările polițiștilor, pe 11 decembrie 2025, în jurul orei 14:40, bărbatul se deplasa cu bicicleta pe raza satului Corocăiești, în zona „La Izvoare”, când s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în zona capului. La sosirea poliției și a echipajului medical, era conștient. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, cu diagnostic preliminar de traumatism cranio-cerebral prin cădere de pe bicicletă.
Bărbatul a suferit o intervenție chirurgicală și a rămas internat, dar a decedat pe 27 decembrie.
S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă (art. 192 alin. 1 Cod Penal), cercetările fiind continuate de Poliția Verești pentru soluționare procedurală.
Intră acum și în grupul de






