Conducător auto beat, oprit în Știrbăț după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ipotești au fost sesizați prin SNUAU 112 pe 29 decembrie 2025, la ora 13:09, despre un posibil accident rutier în localitatea Știrbăț, comuna Udești, unde un conducător auto ar fi lovit un stâlp de electricitate și a rupt un fir electric, fiind posibil sub influența alcoolului.

La fața locului, polițiștii au identificat un autoturism marca Golf 4 cu avarii. La volan se afla un bărbat în vârstă de 51 de ani, din orașul Liteni, posesor de permis de conducere. Acesta emana halenă alcoolică, fiind testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru recoltarea a două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.

S-a întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de Secția de Poliție Verești pentru soluționare procedurală.


Intră acum și în grupul de