Intră acum și în grupul de
Un incident tensionat a avut loc marți, 13 ianuarie 2026, în municipiul Suceava, unde un bărbat a urcat într-un copac și a amenințat că își dă foc, ca formă extremă de protest față de situația sa administrativă.
Acesta a rămas în copac timp ținând o pancartă scrisă de mână cu mesajul:
„PROTESTEZ ÎN GREVA FOAMEI ȘI ÎMI DAU FOC, SUNT UNS CU BENZINĂ ȘI ÎMI DAU FOC. DE 6 LUNI NU AM ACTE. PRIMARUL ORAȘULUI CAJVANA NU VREA SĂ-MI DEA O ADEVERINȚĂ SĂ-MI POT FACE BULETIN. PROTESEZ SĂ VINĂ PREFECTUL JUD. SUCEAVA, NU COBOR PÂNĂ NU VINE SĂ-MI ADUCĂ ADEVERINȚA SĂ-MI FAC BULETIN. NU VREAU SĂ MAI STAU ÎN ROMÂNIA FĂRĂ ACTE.”
Bărbatul, aparent un cetățean aflat în dificultate administrativă de aproximativ șase luni, a refuzat să coboare, invocând lipsa unei adeverințe necesare pentru eliberarea buletinului, pe care o cerea insistent de la primarul localității.
El a menționat explicit că nu va coborî până când prefectul județului Suceava nu intervine personal să-i aducă documentul.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Suceava, poliția locală și poliția municipală, care au încercat să-l convingă să coboare în siguranță.
Bărbatul a fost în cele din urmă preluat în siguranță și coborât din copac.
Cartea de identitate a bărbatului din Cajvana a expirat în luna august 2025 și acesta reclamă că nu poate să-și înnoiască actul de identitate.
Intră acum și în grupul de






