Intră acum și în grupul de
Un incendiu violent a izbucnit joi seara, în satul Leucușești, fiind anunțat la 112 la ora 21:04.




Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la fața locului au intervenit pompierii militari din Detașamentul Fălticeni și Punctul de Lucru Dolhasca, împreună cu voluntarii din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat pe întreaga suprafață a casei de locuit, existând pericol iminent de propagare la anexele gospodărești învecinate.
Pompierii au reușit să localizeze și apoi să lichideze incendiul în jurul orei 23:35, după aproximativ două ore și jumătate de efort susținut.
În flăcări a ars complet locuința pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, fiind distruse bunuri de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte și alte bunuri din interior. Din fericire, nu s-au înregistrat victime umane.
Pompierii au reușit să salveze cele două construcții anexe ale gospodăriei, împreună cu bunurile aferente.
Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma primelor cercetări, este jarul sau scânteile provenite din coșul de fum deteriorat.
Intră acum și în grupul de





