Intră acum și în grupul de
Un accident rutier cu trei autovehicule în urma căruia două persoane au fost rănite ușor s-a produs luni, 26 ianuarie 2026, în jurul orei 17:25, pe DN2, în localitatea Cumpărătura.
Din primele cercetări efectuate de polițiști reiese că un conducător auto în vârstă de 53 de ani, care se deplasa cu un autoturism BMW 530D pe banda a II-a din direcția Suceava spre Fălticeni, a pierdut controlul direcției mașinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu partea dreapta-spate a axei a II-a a unei semiremorci Schmitz Cargobull (tractată de un cap tractor Scania S460), care circula regulamentar pe banda I în aceeași direcție.
După impact, BMW-ul a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontal-lateral cu un autoturism Volkswagen Jetta care circula regulamentar din sens opus.
În urma evenimentului au rezultat doi răniți, respectiv conducătorul BMW (contuzie coloană cervicală, traumatism cranio-cerebral ușor, traumatism coloană cervicală și traumatism membru inferior drept) și conducătorul Volkswagen Jetta (contuzie coloană cervicală).
Ambele persoane rănite au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde au primit îngrijiri medicale.
Conducătorii implicați au fost testați cu aparatul etilometru – rezultate negative în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea exactă a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
Intră acum și în grupul de






