Soț și soție trimiși în judecată pentru violență în familie: Ea, în stare de arest pentru tentativă la omor, el, în libertate, pentru loviri


Intră acum și în grupul de

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui cuplu căsătorit, soț și soție, pentru infracțiuni de violență în familie. Femeia a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru tentativă la omor, iar bărbatul, în stare de libertate, pentru lovire sau alte violențe.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, incidentul a avut loc pe 3 ianuarie 2026, în jurul orei 14:30, în locuința comună a celor doi. Pe fondul unui conflict spontan, soțul i-a aplicat soției două lovituri cu pumnul și o lovitură cu dosul palmei în zona capului, cauzându-i suferințe fizice și o puternică tulburare emoțională. Sub imperiul acestei stări, femeia a ripostat luând un cuțit de bucătărie din sertarul mesei din cameră și l-a înjunghiat o singură dată pe soț în zona pieptului. Vârful cuțitului a pătruns aproximativ un centimetru, provocând o plagă înjunghiată penetrantă în regiunea epigastrică, cu secțiune a mușchiului drept abdominal stâng, hemoperitoneu masiv și lacerație hepatică în segmentul III.

Leziunile au necesitat intervenție chirurgicală de urgență și au fost evaluate medico-legal la 34-35 de zile de îngrijiri medicale, fiind considerate de o gravitate care a pus în pericol viața victimei. Procurorii au reținut că, prin acțiunea sa, inculpata a prevăzut posibilitatea suprimării vieții soțului, nu a urmărit-o direct, dar a acceptat-o, întrunind astfel elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, în formă agravată de violență în familie.

Ulterior agresiunii, un martor a solicitat telefonic intervenția ambulanței, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la o unitate spitalicească.

Fapta soțului, care a inițiat conflictul prin lovituri cauzatoare de suferințe fizice și tulburare puternică, a fost încadrată ca infracțiune de violență în familie, raportat la lovire sau alte violențe.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Suceava.


Intră acum și în grupul de