Intră acum și în grupul de
Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de luni spre marți, 28 aprilie 2026, în jurul orei 03:37, pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei.

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Poiana Stampei, care conducea un autoturism marca Volkswagen Jetta, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu un autocamion marca Renault condus de un cetățean polonez de 41 de ani.
În autoturism se aflau, pe lângă șofer, alți doi tineri de 20 de ani, tot din Poiana Stampei. Toți trei au fost transportați la spital.
Potrivit primelor date medicale:
- Conducătorul auto a suferit un traumatism ușor și se afla sub influența alcoolului (0,64 mg/l în aerul expirat). A rămas internat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru evaluări suplimentare.
- Un pasager (locul din dreapta față) a fost grav rănit – politraumatism – și a fost transferat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Suceava.
- Cel de-al treilea ocupant (pasager spate) a suferit traumatisme ușoare la mână și a fost transportat la spital.
Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Intră acum și în grupul de





