Intră acum și în grupul de
Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați din comuna Fântânele, după ce un conflict izbucnit în seara de 24 aprilie 2026 a degenerat în violențe, soldate cu rănirea a două persoane.
Incidentul a avut loc pe 24 aprilie, în jurul orei 21:00, în centrul satului Bănești. Potrivit cercetărilor, un bărbat a fost lovit cu un par de către un alt localnic, iar fiul acestuia din urmă l-a agresat atât pe bărbatul respectiv, cât și pe fiul său.
Persoana vătămată principală a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava cu diagnosticul preliminar de traumatism la membrul superior stâng și contuzii la semitorace.
În urma probatoriului administrat, la data de 29 aprilie 2026, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi suspecți (tată și fiu) pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe (în formă agravată) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ambii bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava. Ei vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești, sub supravegherea Parchetului competent.
Intră acum și în grupul de






