Acasă Social Acțiune de amploare la Solca pentru siguranța școlară: Elevi surprinși în afara...

Acțiune de amploare la Solca pentru siguranța școlară: Elevi surprinși în afara orelor de curs, trimiși la școală. Polițiștii au aplicat amenzi și au instruit reprezentanți ai unor localuri

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Orașului Solca și Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava au desfășurat miercuri, 29 aprilie 2026, o acțiune preventivă amplă în zona Liceului Tehnologic „Tomșa Vodă” și a Grădiniței cu Program Normal „Mugur de Brad”.

Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, prevenirea absenteismului școlar, a consumului de alcool, energizante și tutun de către minori, precum și a portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase.

Rezultatele operațiunii:

  • Au fost efectuate 9 controale la agenți economici;
  • Au fost instruite 7 unități cu privire la interzicerea vânzării băuturilor alcoolice, energizantelor și produselor din tutun minorilor;
  • Au fost legitimate 22 de persoane, dintre care 8 elevi ai Liceului Tehnologic „Tomșa Vodă”. Trei dintre elevi se aflau în afara orelor de curs și au fost trimiși imediat la școală, conducerea unității fiind informată pentru a dispune măsurile prevăzute de regulamentul școlar;
  • Au fost controlate 10 autovehicule;
  • A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei.

În paralel, au fost organizate activități preventive de amploare:

  • Patru activități la ore de curs cu 160 de elevi și cadre didactice, pe teme precum prevenirea consumului de substanțe, răspunderea penală, prevenirea violenței și portului de obiecte periculoase;
  • O activitate interactivă cu 75 de preșcolari de la Grădinița „Mugur de Brad”, care a inclus educație rutieră și o demonstrație cu câinii de serviciu din cadrul Compartimentului Canin.

La acțiune au participat 15 forțe (12 polițiști și 3 jandarmi).

Acest gen de intervenții vor continua sistematic în toate unitățile de învățământ din județul Suceava, cu scopul de a asigura un mediu școlar sigur și protejat.


Intră acum și în grupul de