Acasă Radauti Accidentul cu trei răniți de la Bădeuți provocat de un șofer beat...

Accidentul cu trei răniți de la Bădeuți provocat de un șofer beat care a intrat pe contrasens


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier a avut loc luni seara, 1 iunie 2026, în jurul orei 22:00, pe DN 2H, pe raza satului Bădeuți, între municipiul Rădăuți și orașul Milișăuți.

Potrivit primelor cercetări, un bărbat de 39 de ani, din satul Dumbrăveni, conducea un autoturism Audi pe direcția Rădăuți – Milișăuți. La un moment dat, acesta a pătruns pe sensul opus de mers și a acroșat un autoturism marca Volkswagen care circula regulamentar din direcția Milișăuți spre Rădăuți, condus de un alt bărbat de 39 de ani, din orașul Cajvana.

La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță care i-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pe șoferul autoturismului Volkswagen și pe cei doi pasageri aflați în acesta.

În urma consultului de specialitate au fost stabilite următoarele diagnostice:

  • Șoferul de 39 de ani din Cajvana – traumatism cranio-cerebral și contuzie toracico-abdominală;
  • Un bărbat de 77 de ani din Cajvana – traumatism cranio-cerebral și contuzie abdominală (rănit ușor);
  • O femeie de 72 de ani din Cajvana – rănită ușor.

Conducătorul autoturismului Audi a refuzat inițial acordarea îngrijirilor medicale și transportul la spital. Ulterior, acesta a fost testat cu aparatul alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Celălalt șofer a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l).

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


Intră acum și în grupul de