AJOFM anunta ca sprijina angajatorii ce doresc sa califice tineri la locul de munca, in special pentru pensiuni


Intră acum și în grupul de

angajatorCalificarea angajaţilor din unităţile turistice trebuie să fie atestată cu certificate de calificare specifice posturilor pe care le ocupă, potrivit  Ordinului 65 din iunie 2013, privind eliberarea certificatelor de clasificare şi a licenţelor pentru structurile turistice. Această prevedere legislativă ridică probleme pentru o parte din angajatori, arat[ AJOFM.

Într-un comunicat de presă AJOFM Suceava arată că oferă câteva opţiuni cu privire la modalităţile de calificare a angajaţilor la locul de muncă, gratuit sau prin cofinanţare din bugetul asigurărilor de şomaj.

Potrivit sursei citate, în acest sens, angajatorii  pot califica la locul de muncă persoane cu vârsta peste 16 ani, programul de calificare subvenţionat având o durată între 1 an şi 3 ani, în funcţie de nivelul de calificare dorit de angajator. Se pot organiza calificări la locul de muncă în meseriile cuprinse în Codul Ocupaţiilor din România, de către orice angajator persoană juridică sau fizică, întreprindere individuală sau familială legal autorizată, care poate să angajeze forţă de muncă în baza unui contract individual de muncă. În urma încheierii unei convenţii cu AJOFM Suceava şi a unui contract de ucenicie conform prevederilor Legii 179/2013  pentru completarea şi modificarea Legii 279/2005, angajatorul poate primi lunar, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 lei). Programul de calificare poate cuprinde instruire teoretică şi practică sau numai pregătire practică, după nevoile şi la alegerea angajatorului. Se pot califica la locul de muncă şi cetăţeni străini care au permis de muncă în România. Documentaţia necesară accesării subvenţiei precum şi informaţii suplimentare referitoare la cadrul legal pot fi obţinute prin broşurile distribuite în holul agenţiei (Str. Tudor Vladimirescu f.n.), la telefon 0230/523.249 interior 104, pe site-ul oficial: www.suceava.anofm.ro sau pe pagina de Facebook: ajofm suceava.

În document se mai arată că, o altă modalitate de a califica personalul angajat la locul de muncă, indiferent de vârstă, este cofinanţarea programelor de formare profesională conform art.48 cu1, alin.1, din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Angajatorii pot diversifica competenţele persoanelor angajate, beneficiind de o sumă reprezentând 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională, pentru un număr de 20% din personalul angajat, având obligaţia de a menţine 1 an de zile raporturile de muncă ale persoanelor calificate.

AJOFM Suceava susţine ambele măsuri active prezentate anterior, prin servicii de formare profesională sau, după caz, în organizarea examenelor de absolvire la finalizarea contractului de ucenicie.


Intră acum și în grupul de