Simulare de incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului și în cazul unui accident chimic, la Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari suceveni vor desfășura vineri, 19 iunie, în Gura Humorului un Exerciţiu cu Forţe în Teren prin care se va interveni pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului.

accident camion prisaca dornei pompieri isu macara (8)

De asemenea, se va simula și un accident rutier, produs pe DN17, în care este implicat un autotren ce transportă substanţe periculoase.

La exerciții vor lua parte Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Gura Humorului împreună cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin.

Potrivit ISU Suceava, în cazul unui accident chimic se introduce, prin intermediul sirenelor de alarmare publică, semnalul de ALARMĂ LA DEZASTRE care se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

În zona accidentului chimic se asigură măsuri de restricţie a circulaţiei şi limitarea accesului în zonă, precum şi măsuri de prim ajutor persoanelor intoxicate sau rănite, într-un loc special amenajat astfel amplasat încât să fie la o distanţă mai mare de 100 de metri de sursa toxică şi în direcţie opusă vântului.

            REGULI DE COMPORTARE LA ACCIDENT CHIMIC

            – urmaţi întocmai anunţurile făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă prin intermediul mass-media sau prin semnalele de alarmare;

            – comportaţi-vă cu calm şi respectaţi regulile şi măsurile indicate în asemenea situaţie;

            – luaţi lucrurile lăsate afară şi animalele de companie în casă;

            – închideţi animalele domestice în adăposturi;

            – anunţaţi vecinii, fiţi siguri că persoanele care au nevoie de ajutor şi copiii sunt în siguranţă;

            – adăpostiţi-vă în clădiri;

            – închideţi toate ferestrele şi uşile şi aplicaţi urgent măsuri de etanşeizare pentru a evita pătrunderea agentului toxic (izolarea acestora cu materiale aflate la îndemână – materiale textile, burete, chit, benzi din materiale plastice);

            – opriţi toate ventilatoarele şi sistemele de aer condiţionat;

            – evitaţi curenţii de aer;

            – pentru a primi informaţii porniţi radioul, televizorul şi scoateţi restul aparatelor electrice din priză;

            – închideţi apa şi gazele, stingeţi focul din sistemele termice şi de preparare a hranei;

            – luaţi actele de identitate şi mijloacele individuale de protecţie şi ocupaţi locul de adăpostire stabilit;

            – pregătiţi mijlocele individuale de protecţie pentru a fi folosite imediat (mască contra gazelor, aparat de respiraţie, costume de protecţie) sau mijloace improvizate;

            – limitaţi la maximum deplasările în afara locurilor de adăpostire, iar dacă o faceţi, îmbrăcaţi mijloacele de protecţie;

            – nu consumaţi alimente şi apă, decât din surse protejate şi avizate;

            – fiţi pregătiţi în vederea unei eventuale evacuări în afara zonei contaminate;

            – nu părăsiţi locul de adăpostire până nu se anunţă că acest lucru este posibil;

            – evitaţi contactul cu obiectele din jur;

            – nu intraţi în locuinţe şi încăperi de lucru cu obiecte contaminate;

            – executaţi decontaminarea personală a îmbrăcămintei şi încălţămintei;

            – dacă nu aţi fost afectaţi de accident ajutaţi organele de intervenţie, conform indicaţiilor primite, pentru acordarea primului ajutor, asigurarea pazei şi ordinii în zonă, executarea decontaminării.

            Dacă sunteţi surprins în afara locuinţei:

            – păstraţi-vă calmul, de cele mai multe ori în cazul accidentelor chimice victimele din rândul populaţiei civile au apărut ca urmare a panicii;

            – acoperiţi-vă căile respiratorii superioare cu o batistă umedă şi îndreptaţi-vă spre adăpostul cel mai apropiat;

            – respectaţi restricţiile de circulaţie şi acces;

            – evitaţi deplasarea pe direcţia vântului, deplasaţi-vă perpendicular pe direcţia lui.

            Dacă vă găsiţi în maşină, în zonele afectate toxic, nu intraţi în panică, fiţi calmi şi conduceţi atent. închideţi toate geamurile la maşină, opriţi instalaţiile de aer condiţionat şi acoperiţi-vă nasul şi gura cu un prosop sau o batistă umedă. Porniţi radiourile şi urmaţi instrucţiunile autorităţilor. Respectaţi interdicţiile de circulaţie.


Intră acum și în grupul de