Managerul Spitalului Rădăuți, Traian Andronachi, dezvăluie cum s-a reușit ca niciun angajat să nu fie infectat cu noul coronavirus: De la începutul lunii martie, fiecare pacient a fost privit ca un suspect de Covid-19//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a declarat, miercuri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că unitatea spitalicească și-a dublat activitatea de când a preluat cazuistica județeană și că are un profund sentiment de admirație față de personal care lucrează la foc continuu.

El a spus că SM Rădăuți face față cu brio situației actuale.

„Până acum facem față cu brio. A fost un adevărat asalt, un asediu. În total s-au perindat 285 de ambulanțe, nu mai știu câte mașini de la SMURD și peste o mie de persoane la corturi”, a spus Andronachi.

Managerul SM Rădăuți a adăugat că în condițiile în care marea majoritate a spitalelor din România anunțau de la începutul lunii martie că nu vor reuși să-și facă contractele cu CAS, iar apoi a apărut ordinul de ministru că spitalele își pot reduce activitatea cu până la 80 la sută fără nicio problemă, Spitalul Municipal Rădăuți și-a îndeplinit țintele din contract, ba chiar le-a și depășit în condiția în care celelalte unități erau închise.

„Nu am funcționat la capacitate maximă, ci la dublu. Am un profund sentiment de admirație și nu știu cum pot să le fiu recunoscător cadrelor medicale din unitate care au făcut față cu brio acestui adevărat asediu asupra spitalului”, a spus Andronachi.

El a mai declarat că s-a bucurat când a văzut că prof univ. Diana Cimpoeșu, seful UPU Iași, a lăudat colectivul Spitalului Municipal Rădăuți și că nu i-a venit nici ei să creadă că un spital de talia celui din Rădăuți poate să aibă circuite atât de bine realizate, că poate să aibă personalul atât de bine echipat și că respectă în totalitate toate indicațiile care au fost trasate de toate instituțiile statului.

„Niciun cadru medical și niciun angajat al Spitalului Municipal Rădăuți nu a fost confirmat pozitiv la testul PCR Covid deși Rădăuți este epicentrul județului Suceava, deși majoritatea celor care s-au întors din zonele roșii au domiciliul pe arealul deservit de SM Rădăuți, deși a fost asalt de Covid la Rădăuți spitalul a rezistat. De la începutul lunii martie, de când am văzut ce se întâmplă în Italia, împreună cu colegii de aici am stabilit că orice persoană care se adresează spitalului trebuie privită ca și cum ar fi suspiciune de Covid, adică măsurile de precauție au fost ca și cum ar trata un pacient Covid. De aici vă dați seama cam care a fost volumul de materiale de protecție”, a spus Andronachi.

El a mai arătat că având în vedere stocurile din cadrul secțiilor spitalul încă rezistă, menționând că atunci când în magazie stocurile se apropie de avarie sunt pistonați furnizorii mai ales că sunt comenzi neonorate de anul trecut.

Traian Andronachi a subliat că o comunitate întreagă care ține de Spitalul Municipal Rădăuți s-a mobilizat încât s-a reușit să se acopere consumul.

„Îmi pare rău că instituții importante ale statului nu au răspuns solicitărilor pe care le-am făcut începând cu 24 februarie”, a spus Andronachi.

El și-a exprimat dezamăgirea că și în 6 martie când aducea la cunoștință DSP Suceava că SICAP era blocat și că nu se puteau face achiziții în sistemul electronic național a fost luată în derâdere adresa că și Spitalul Rădăuți intervine în procesul de achiziție.

„Dacă se luau măsuri de atunci se gestiona mai bine situația”, a spus Andronachi.

El a mulțumit CJ Suceava carea și-a dat seama că și la Rădăuți există un spital și a acceptat o cerere și a trimis bani către Primăria Rădăuți.

Andronachi a mai arătat că în perioda următoare toate spitalele trebuie să se blindeze cu materiale de protecție pentru că nu știe dacă peste trei luni se va putea spune că s-a ieșit din criza epidemiologică.

„Trebuie să fim prudenți și să ne pregătim de ceva mai de durată. Lucrurile nu cred că vor stagna. Scenariile au fost tipice peste tot. Lumea trebuie să înțeleagă că persoanele implicate în administarea acestei situații că în momentul în care SJU Suceava nu funcționează la capacitatea pentru care a fost gândit celelalte spitale nu pot face față”, a spus Andronachi.

El a arătat că nu i se pare normal că Spitalul din Rădăuți cu 460 de paturi și „finanțare de doi lei” de la CAS să țină un județ în spate.

Andronachi a mai spus că la tariful pe caz ponderat actual este greu să se poată face față la consumul generat de această pandemie.

El consideră că după această criză lucrurile trebuie să se schimbe în România.

„Nu s-a gândit nimeni, nu a putut nimeni să ia măsuri de prevenție înainte? Avem instituții abilitate ale statului. (…) Până la această oră, spitalul din Rădăuți a primit 25 de măști și 30 de costume de protecție în condițiile în care eu scot ieri din magazie 650 de costume și 1000 de măști FFP 2 și 3. Ce să facem cu 25 de măști și 30 de costume? Rolul statului trebuie să fie mai activ și mai prezent și ar trebui lumea să se implice”, a spus Andronachi.


Intră acum și în grupul de