“Cosul de solidaritate” ar putea aduce pensionarilor alimente cu 40 % mai ieftine decat sunt acum pe piata


Intră acum și în grupul de

Alimentele ce vor fi vândute pensionarilor cu preţ redus prin programul „Coşul pensionarului” urmează a fi cumpărate de autorităţile judeţene care doresc implementarea programului, prin intermediul unui credit de tip furnizor la 60 de zile şi nu implică cheltuieli de la buget.

Acesta a fost explicaţia pe care senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, care este şi vicepreşedinte al partidului, a dat-o la sfârşitul Şcolii de vară a UNPR, desfăşurată la Gura Humorului, între 19 şi 21 august.

El a menţionat într-o conferinţă de presă că acest program, intitulat „Coşul pensionarului” a fost iniţiat pentru faptul că de la 31 decembrie 2011, Uniunea Europeană stopează programul de ajutor pentru persoanele defavorizate. „Uniunea Europeană opreşte, la 31 decembrie, acel program de ajutorare, care a fost din stocuri. Nu mai au nici fonduri. Nici UE nu poate să treacă prin această criză împrăştiind bani în stânga şi în dreapta”, a explicat senatorul UNPR care a adăugat că prudenţa se manifestă în toate ţările.

Parlamentarul a mai subliniat că în acest program vor putea intra toţi pensionarii care se vor înscrie şi li se va pune la dispoziţie un set de alimente, de produse de bază, făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, care se vor achiziţiona la preţ de producător, prin credit furnizor, de Consiliile judeţene, printr-o societate comercială.

Şerban Mihăilescu a spus că aceste produse, achiziţionate, vor fi preluate de la societatea comercială a CJ de Consiliile locale din judeţul respectiv şi apoi distribuite oamenilor şi va fi încasată contravaloarea alimentelor respective la preţ de cost, care înseamnă o posibilă reducere a preţului cu până la 40 %. .

„Asta înseamnă un 40 % mai ieftin decât oriunde în reţea. Creditul furnizor de 60 de zile permite derularea acestui program în măsura în care autorităţile locale doresc şi populaţia doreşte. Acest program nu este obligatoriu, dar toţi preşedinţii de Consilii judeţene şi toţi primarii cu care am discutat până acum au fost de acord cu el”, a mai spus vicepreşedintele UNPR.

Mihăilescu a menţionat la final că acest program nu necesită magazine şi nici gestionari, ci doar dorinţa de a fi pus în practică. „E o idee absolut nouă în România. Să vedem cum merge.”, a mai spus Mihăilescu.

În “coşul de solidaritate” pentru pensionari vor fi incluse produse precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, dar şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate, stabilite de consiliul judeţean sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), prevede proiectul hotărârii de guvern pentru derularea acestui program.

Actul normativ stabileşte că, pentru implementarea programului, consiliile judeţene (CJ), Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale (CL), inclusiv cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pot înfiinţa societăţi comerciale ori pot extinde obiectul de activitate al societăţilor existente, pentru derularea activităţilor de comerţ cu produse alimentare de bază exclusiv către pensionari.


Intră acum și în grupul de