IPS Calinic publică, la solicitarea unor credincioși, rugăciunea pentru găsirea unui loc de muncă:


Intră acum și în grupul de

Un credincios din județul Suceava a adresat o cerere Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, solicitând îndrumare pentru găsirea unui loc de muncă stabil, care să-i permită să acopere nevoile de bază și să respecte sărbătorile religioase. Credinciosul a exprimat dorința de a munci cinstit, fără a alerga după câștiguri mari, ci pentru a strânge „ușor, ușor bănuți” pentru strictul necesar, evitând munca în zilele de sărbătoare.

Un alt credincios a solicitat IPS Calinic să-i „compună” o rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă.

În răspunsul său, IPS Calinic a recomandat o rugăciune specială pentru obținerea unui loc de muncă, cuprinsă în cartea „Rugăciuni și rânduieli la diferite trebuințe”, disponibilă pe site-ul Arimateea (https://arimateea.ro). Rugăciunea îndeamnă la cererea binecuvântării divine pentru muncă cinstită și ocrotire împotriva piedicilor și primejdiilor.

Textul rugăciunii este următorul:Rugăciune pentru obținerea unui loc de muncă
Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai întemeiat pământul și l-ai încredințat să fie sub stăpânirea omului care – cu înțelepciunea primită de la Tine – să se arate a fi un bun iconom și sfințitor al zidirii Tale, Făcătorule și Stăpânitorule al cerului și al pământului, Care dai înțelepciune, știință și pricepere omului pentru ca să lucreze cu mâinile lui și să descopere cu mintea lui darurile pământului, care sunt date de Tine, Dumnezeule, spre folosul oamenilor, Creatorule a celor văzute și a celor nevăzute, binecuvântează-mă pe mine, robul Tău/roaba Ta (N), care cu credință mă rog Ție pentru dobândirea unui loc de muncă, pentru că Tu Însuți ai poruncit omului ca prin osteneală să se hrănească în toate zilele vieții lui.

Ajută-mă în căutările mele și împlinește-mi rugăciunea, pentru ca din prisosul celor dobândite de mine să dau și celor care sunt în lipsă; ferește-mă în viață de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, de piedicile oamenilor răi și de primejdiile de tot felul, cu harul și cu îndurările și cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Credincioșii sunt sfătuiți să însoțească rugăciunea cu efort personal în căutarea unui loc de muncă potrivit.


Intră acum și în grupul de