Acasă Campulung Moldovenesc Bărbat arestat preventiv pentru viol și violare de domiciliu în Câmpulung Moldovenesc

Bărbat arestat preventiv pentru viol și violare de domiciliu în Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus măsuri privative de libertate față de un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.

Potrivit informațiilor transmise de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa al Parchetului, sâmbătă, 6 iunie 2026, în jurul orei 01:00, inculpatul ar fi pătruns fără drept în imobilul folosit de persoana vătămată, ocazie cu care ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale neconsimțite.

Procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru comiterea a două infracțiuni: viol (art. 218 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal) și violare de domiciliu (art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal), ambele în concurs real (art. 38 alin. 1 Cod penal).

Față de acesta a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, începând cu data de 6 iunie 2026, ora 22:05. Ulterior, în data de 7 iunie 2026, procurorul a propus arestarea preventivă, propunere admisă de judecătorul de drepturi și libertăți. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și a răspunderii penale.


Intră acum și în grupul de