Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Asociația „Produs în Bucovina” și Iulius Mall, organizează în perioada 3-5 octombrie 2025 Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”.
Evenimentul, găzduit la Iulius Mall Suceava, celebrează bogăția culturală și culinară a regiunii, reunind producători locali, meșteșugari și artiști folclorici într-o adevărată sărbătoare a tradițiilor autentice.

Târgul promovează meșteșugurile tradiționale, precum cioplitura în lemn, dogăritul, cojocăritul, opincăritul, încondeierea ouălor, țesăturile și icoanele populare, dar și gastronomia specifică Bucovinei.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere produse autentice, să asiste la demonstrații de lucru ale meșteșugarilor și să savureze bunătăți tradiționale, toate însoțite de povești despre moștenirea culturală a regiunii.
Programul evenimentului:
Vineri, 3 octombrie, ora 14:00
- Fanfara „Brazii Bucovinei” (Sf. Ilie, coord. Vasile Dubatufca)
- Grupurile vocale și instrumentale: „Străjerii” (Dolheștii Mici), „Moldava” (Fălticeni), „Sălceanca” (Salcea)
- Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava: „Glasuri Sucevene” și profesori
- Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” (17:00-19:00)
Sâmbătă, 4 octombrie, ora 12:00
- Fanfara „Stamate” (Fântânele, coord. Vasile Leontică)
- Ansamblurile și grupurile folclorice: „Cetina” (Vama), „Kozaciok” (Bălcăuți), „Obcina Feredeului” (Paltinu), „Vocile Negostinei” (Bălcăuți), „Muguri de Brad” (Solca), „Stejarul” (Cajvana), „Pârteștenii” (Pârteștii de Jos), „Bujorul de Munte” (Cârlibaba), „Plaiurile Hârtopului” (Hârtop)
- Tineri interpreți, Grupul folk D.O.R. (Suceava) și recital Nicoleta Cojocari cu „Dulce Glas Bucovinean”
Duminică, 5 octombrie, ora 12:00
- Fanfara „Izvorașul” (Liteni, coord. Constantin Stăuceanu)
- Ansamblurile și grupurile folclorice: „Florile Bucovinei” (Rădăuți), „Bistrița Aurie” (Ciocănești), „Obcina Stânișoarei” (Mălini), „Flori Vicovene” (Vicovu de Sus), „Dor” (Moara), grupul de jocuri bărbătești (Arbore), „Mica Poiană” (Poiana Micului), „Bucovina” (Calafindești), „Megieșii” (Cornu Luncii), „Dor Bucovinean” (Botoșana)
- Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” (16:00-18:00)
Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” este mai mult decât un eveniment comercial – este o celebrare a muncii, comunității și valorilor românești. Vizitatorii sunt invitați să se bucure de spectacole folclorice, decoruri de toamnă și atmosfera plină de culoare, susținând astfel producătorii și meșteșugarii locali.
Intră acum și în grupul de