Intră acum și în grupul de
Alianţa Franceză din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Asociaţia Profesorilor Francofoni din România şi Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” organizează joi, 20 noiembrie, Ziua Internaţională a Profesorilor de Franceză. Această sărbătoare a fost creată în 2019 şi este coordonată, la nivel mondial, de Federaţia Internaţională a Profesorilor de Franceză împreună cu un comitet internaţional din care fac parte mai multe organizaţii şi instituţii franceze şi francofone: Organizaţia Internaţională a Francofoniei, trei ministere franceze (Ministerul de Externe, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii), Fundaţia Alianţelor Franceze, Institutul Francez, Agenţia Universitară a Francofoniei, TV5 Monde…

Ziua Internaţională a Profesorului de Franceză din acest an se află sub semnul celebrării meseriei de profesor şi a limbii franceze, dar şi a învăţării prin joc şi cântec, tema acestei ediţii fiind Chanter, jouer, enseigner. La francophonie en musique/ Să cântăm, să ne jucăm, să învăţăm. Francofonia în muzică.
Evenimentul organizat de Alianţa Franceză din Suceava va demara cu un cuvânt de bun venit adresat de reprezentanţii instituţiilor organizatoare, urmat de intervenţia lui Frederic Castel, profesor la INSPE Reims, Universitatea Champagne-Ardenne şi animator al emisiunii de radio On allume les étoiles. Acesta va susţine prezentarea Actualitatea muzicală şi muzica de actualitate pe tema muzicii franceze contemporane şi a modului în care evenimentele din actualitate sunt reflectate de aceasta.
În continuare, participanţii vor putea asista la lansarea numărului 9 al revistei de promovare a limbii franceze şi a culturilor francofone, Rythmes, couleurs et paroles francophones, publicată anul acesta sub genericul Pour une francophonie de l’avenir/Pentru o francofonie a viitorului. Creată în 2018, în cadrul proiectului AUF „Francofonia în comunitate” iniţiat de prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, revista reprezintă rezultatul colaborării dintre Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Biroul Francez şi prezintă principalele proiecte şi activităţi francofone desfăşurate la nivel local, naţional şi internaţional.
Şi în acest an, revista propune o varietate de articole, dintre care menţionăm: „Pentru o francofonie ştiinţifică europeană” (prof. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinta de onoare AFS), „CREFECO, 20 de ani în serviciul predării limbii franceze în Europa Centrală şi Orientală” (Emmanuel Samson, responsabil CREFECO), „Alianţa Franceză din Suceava şi Centrul de Reuşită Universitară – un pol al Francofoniei ştiinţifice şi culturale regionale” (lector dr. Mariana Şovea), „În căutarea sunetului potrivit cu asociaţia Partons à la campagne” (interviu cu Fayçal Abderrezek, director artistic Partons à la campagne), „Web-radioul, un microfon deschis către lumea francofonă” (Irina Melisch, CN „Mihai Eminescu”, Suceava).
Rubrica destinată francofoniei academice grupează prezentarea unor proiecte şi manifestări ştiinţifice francofone găzduite de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi desfăşurate în parteneriat cu Alianţa Franceză: „Stagiul de formare în domeniul elaborării proiectelor internaţionale, un impuls major pentru francofonia ucraineană” (Natalya Yakovyshena, Universitatea Alfred Nobel, Dnipro), „Discursuri în situaţii de criză şi conflict în Europa de astăzi, un proiect ştiinţific cu impact internaţional” (Mariana Şovea, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) şi „Cercetarea francofonă în domeniul științelor informației și comunicării: Universitatea din Suceava găzduiește cercetători de pe trei continente” (Dana Humoreanu, doctorand Universitatea din Bucureşti).
Activităţile francofone destinate tinerilor cercetători, studenţilor şi elevilor sunt prezentate în cadrul articolelor: „Stagiul meu Erasmus+ la Suceava: de la cercetarea științifică la descoperirea culturală (Sira Sene, doctorand Universitatea „Cheikh Anta Diop”, Dakar, Senegal), „Stagiul BIP Erasmus+: o șansă de formare în domeniul interculturalității” (Florentina Irimescu şi Cristina Macovei, masterande Teoria şi practica traducerii, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării), „Participarea elevilor de la Alianța Franceză din Suceava la concursul internațional de dezbateri CHAU’MUN, Franţa, 2025” (Petronela Munteanu, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Suceava).
În acelaşi context al sărbătoririi Zilei Internaţionale a Profesorilor de Franceză, lansarea revistei va fi urmată de anunţarea elevilor şi studenţilor câştigători din cadrul concursului Mon professeur de français organizat în perioada 25 octombrie-15 noiembrie 2025. Concursul a avut ca scop realizarea unui document video de prezentare a profesorului de limba franceză preferat şi a fost organizat de Alianţa Franceză în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”. În cadrul festivităţii de premiere, participanţii câştigători vor primi diplome şi premii oferite de Centrul de Reuşită Universitară cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei.
Evenimentul aniversar va fi completat de un moment muzical oferit de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Maria Creţu şi Paula Emanuela Creţu (voce), Cristian Dascălu şi Iannis Avasiloaie (clarinet) precum şi de invitata specială a evenimentului, soprana Viorica Corjan, care va interpreta mai multe arii celebre în limba franceză.
Activităţile organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorilor de Franceză se vor desfăşura în Sala de lectură „Mihail Iordache” a Bibliotecii Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava începând cu ora 17.30.
Intră acum și în grupul de





