Francofonia în ritm de muzică la Suceava de Ziua Internațională a Profesorilor de Franceză


Intră acum și în grupul de

Alianța Franceză Suceava, împreună cu Centrul de Reușită Universitară al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (USV), Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Asociația Profesorilor Francofoni din România și partenerii tradiționali, a organizat joi, 20 noiembrie, o amplă manifestare dedicată Zilei Internaționale a Profesorilor de Franceză, sub tema „Chanter, jouer, enseigner – Francofonia în muzică”.

Evenimentul, găzduit de Sala de Lectură „Mihai Iordache” a Bibliotecii USV, a reunit profesori, elevi, studenți și invitați din țară și străinătate, într-o adevărată sărbătoare a limbii franceze și a dascălilor care o transmit mai departe.

Deschiderea oficială a fost asigurată de lector univ. dr. Mariana Șovea (directoare Alianța Franceză Suceava), conf. univ. dr. Olga Gancevici (directoare Departament Limbi Străine), prof. dr. Constantin Tiron (inspector limbi moderne) și prof. dr. Irina Melisch (președinta filialei Suceava a Asociației Profesorilor Francofoni).

Un moment așteptat a fost intervenția online a lui Frédéric Castel, profesor la INSPE Reims și animatorul emisiunii „On allume les étoiles”, care a vorbit despre reflectarea actualității în muzica franceză contemporană și despre imaginea profesorului în cântece emblematice precum „Adieu Monsieur le Professeur” (Hugues Aufray).

Lansare de revistă și premiere A fost prezentat numărul 9 al revistei „Rythmes, couleurs et paroles francophones”, apărută sub genericul „Pentru o francofonie a viitorului”. Publicația, creată în 2018 în cadrul proiectului AUF „Francofonia în comunitate”, conține articole semnate de cercetători din mai multe țări și reflectă dinamica francofoniei științifice și culturale din regiune.

Un punct emoționant l-a reprezentat premierea câștigătorilor primei ediții a concursului „Mon professeur de français”, la care au participat peste 100 de elevi din județele Suceava, Bacău, Cluj, Prahova și Olt. Premiile – benzi desenate și kituri pedagogice – au fost oferite de Ambasada Elveției în România și CREFECO.

Partea artistică a fost asigurată de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” – Maria Crețu, Paula Emanuela Crețu (voce), Cristian Dascălu și Iannis Avasiloaie (clarinet) – și de soprana Viorica Corjan, care a interpretat arii celebre de operă, fermecând publicul.


Intră acum și în grupul de