Intră acum și în grupul de
Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Asociația „Plai Străbun” și Asociația „Dascăl și Artist”, organizează vineri, 13 martie 2026, Finala liceelor „Miss & Mister Bucovina” – ediția a XII-a.
Evenimentul va avea loc la Auditoriumul „Joseph Schmidt” din Suceava, începând cu ora 17:00. La competiție și-au confirmat participarea elevi din 16 unități liceale din județ, care au obținut titlurile de Miss & Mister Boboc la nivelul fiecărui liceu.
Concurenții vor parcurge cinci probe special concepute de organizatori, prin care își vor demonstra frumusețea, talentul, inteligența și spiritul civic. Juriul acestei ediții este coordonat de prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Alături de ea, premierea va fi realizată de inspectorul școlar general, prof. Ciprian Anton.
Intră acum și în grupul de






