Intră acum și în grupul de
Administrația Parcului Național Călimani R.A., Asociația Forestierilor din România – ASFOR și Primăria Poiana Stampei au lansat, începând cu 16 martie 2026, concursul de creație artistică „Comorile Călimanilor – Povești pe lemn”, adresat elevilor din unitățile școlare din județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș.
Concursul se desfășoară în perioada 16 martie – 29 mai 2026 și are ca temă principală „Primăvara în zona montană – sărbători, tradiții, obiceiuri și activități ale comunităților locale”. Lucrările vor fi realizate exclusiv pe suport de lemn și vor îmbina elemente de artă plastică cu motive culturale, sociale și naturale specifice zonei montane a Călimanilor, într-o abordare originală și expresivă.
Obiectivul principal al concursului este stimularea creativității copiilor și familiarizarea lor cu bogăția tradițiilor și a patrimoniului cultural local, promovând în același timp legătura profundă dintre comunități și natura Parcului Național Călimani.
Lucrările înscrise vor fi evaluate de un juriu format din specialiști în domeniul patrimoniului cultural, artelor plastice și silvicultură. Cele mai reușite creații vor fi selectate și expuse în cadrul unei expoziții deschise la Casa de Cultură „Elisei Todașcă” din Poiana Stampei, în perioada 29 mai – 2 iunie 2026. Expoziția va fi inaugurată printr-un eveniment festiv de premiere, cu ocazia căruia elevii câștigători vor primi premii oferite de Asociația Forestierilor din România – ASFOR.
„Concursul «Comorile Călimanilor» reprezintă o celebrare a primăverii și este o bucurie de a redescoperi tradițiile și patrimoniul nostru cultural prin artă și de a simți legătura vie dintre oameni și natura Parcului Național Călimani”, a declarat Laurențiu Basarab Bîrlădeanu, directorul Administrației Parcului Național Călimani.
„Susținem acest proiect, pentru că ne regăsim în valorile pe care le transmite – dragostea pentru tradiții, respectul pentru patrimoniul cultural și legătura sinceră dintre comunități și natură, toate exprimate prin artă, de către tinerele generații”, a transmis Ciprian-Dumitru Muscă, președintele ASFOR.
„Casa de Cultură «Elisei Todașcă» Poiana Stampei devine, prin acest proiect, un spațiu viu al comunității noastre, dar și un prilej de a sărbători împreună Ziua Copilului, într-o atmosferă plină de emoție, artă și bucurie”, a subliniat Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.
Concursul este organizat în baza protocoalelor de colaborare încheiate între Administrația Parcului Național Călimani și unitățile de învățământ din cele patru județe eligibile. Regulamentul detaliat și informațiile privind înscrierea sunt disponibile pe site-ul Administrației Parcului Național Călimani R.A. și pe paginile de social media ale partenerilor.
Parteneri organizatori:
- Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA – Administrația Parcului Național Călimani R.A.
- Asociația Forestierilor din România – ASFOR
- Primăria Poiana Stampei
Intră acum și în grupul de






