Intră acum și în grupul de
Alianța Franceză din Suceava invită publicul francofon și iubitorii de muzică la o nouă ediție a activității „Le chanteur du mois / Cântărețul lunii”, care va avea loc miercuri, 1 aprilie 2026, ora 18:00, în cadrul proiectului „După-amiezile francofone la Suceava”.
Evenimentul, dedicat promovării muzicii franceze contemporane, se va desfășura online și va fi moderat de Frédéric Castel, profesor la Universitatea din Reims (Franța) și realizator al emisiunii muzicale online „On allume les étoiles”.
Invitatul special al acestei ediții este François Gaillard, autor, compozitor, interpret, muzician (pian și acordeon) și realizator francez, stabilit în Bretania. Cu o carieră impresionantă de peste trei decenii și mai mult de 950 de concerte susținute, François Gaillard este cunoscut pentru cântecele sale pline de pasiune, spectacolele scenice și proiecțiile video care creează întâlniri artistice memorabile.
Printre albumele sale de referință se numără „Salut l’ami” (2002), „Chansons au poing” (2006), „On s’en fout” (2010) și „Traverser de la scène à la rage” (2012). Ultimul său album, „Jeter l’encre”, lansat în iunie 2025, este inspirat din lumea mării și din întâlnirile și interviurile realizate timp de doi ani cu personalități din acest domeniu.
„Întâlnirea cu François Gaillard promite să fie un moment deosebit, dedicat pasiunii, întâlnirilor memorabile și muzicii de calitate”, transmit organizatorii.
Evenimentul este gratuit și se va desfășura online, pe platforma Google Meet. Link-ul de conectare este: http://meet.google.com/eog-bvca-vmg
Intră acum și în grupul de






