Răzvan Voiculescu, fotograful care a conservat în imagini satul tradițional românesc: „În absolut orice meserie, curiozitatea, în afară de talent și știință, joacă un rol extrem de important”

Răzvan Voiculescu este unul dintre puținii artiști fotografi români care nu își expune creațiile într-o sală de expoziție din România, ci preferă să ajungă la inima publicului într-un mod cu totul diferit. Rodul muncii sale este prezentat prin intermediul unei interacțiuni speciale, arta fotografică împletindu-se excepțional cu arta cinematografică.

Prezent la Suceava, la Universitatea „Ștefan cel Mare”, unde și-a prezentat albumul lansat în 2015 cu titlul „Dor de ROST”, Răzvan Voiculescu a făcut o incursiune în satul tradițional românesc așa cum l-a văzut prin obiectivul aparatului de fotografiat.

„Cred că în absolut orice meserie, curiozitatea, în afară de talent și știință, joacă un rol extrem de important. Eu încă o mai am, extrem de ardent, și de fiecare dată când scot câte un album îmi dau seama că sunt și mai departe de ceea ce pot face”, au fost cuvintele rostite de Răzvan Voiculescu la începutul prezentării sale în fața unui public format în special din studenți.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice din Copenhaga, artistul fotograf bucureștean a ținut să mărturisească publicului sucevean că după ce s-a întors în România, în 1995, a realizat mai multe scurtmetraje, dar și 15 albume de fotografie dedicate satului românesc, studiului de portrete sau de peisaj, anul acesta urmând să încheie trilogia din care fac parte albumele „ROST: esenţe, gusturi şi stări româneşti” și „Dor de ROST”.

„Toate sunt albume foarte subiective, în sensul că am încercat să nu țin cont deloc dacă ele vor fi vandabile sau nu”, a explicat Răzvan Voiculescu.

Mergând din sat în sat şi din uşă în uşă, împreună cu o întreagă echipă de filmare, artistul fotograf a găsit nu doar o lume aparte, a celor care cunosc meșteșugurile, ci și o lume a credinței și a devotamentului față de origini. Totodată, acest fapt l-a determinat pe Răzvan Voiculescu să afirme că satul tradițional românesc este singurul motiv important prin care pot fi atrași turiștii străini.

„Am încercat să conserv prin imaginile mele dramul pe care l-am mai găsit, pentru că acești păstrători de rost cum i-am numit generic sunt dintre cei pe care i-am căutat. I-am căutat să nu fie dintre cei care fac o mică afacere personală sau de familie în a meșteri ceva și a vinde după aceea în târguri. Am încercat să-i găsesc pe aceia care cât de cât au rămas în rostul lor de acolo, iar toată viața s-a învârtit în jurul satului sau la puțini kilometri de jur împrejur. Dacă o dată au fost într-un oraș mai important, a fost o mare realizare pentru ei. Sunt cei care, cumva, sunt dintr-o altă lume, de aceea din an în an îi găsești mai greu”, a spus Răzvan Voiculescu despre ultimii păstrători ai tradiţiilor și meșteșugurilor româneşti.

Deși lumea satului tradițional se află la apus, artistul fotograf a reușit să surprindă și să aducă în fața publicului, prin intermediul albumului „Dor de ROST”, 320 de pagini cu meşteşuguri, obiceiuri, momente și poveşti de viaţă. Astfel, au fost ilustrate activitățile păstrătorilor de rost, precum fierari, potcovari, cojocari, opincari, morari, buciumani sau rapsozi.

Totodată, pentru a înțelege cât mai bine poveștile din spatele fotografiilor, cele două albume din cadrul proiectului „ROST” sunt însoțite de câte un scurtmetraj (making of), filmele fiind proiectate și în cadrul evenimentului de la USV.

Pentru scurtmetrajul albumului „ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti”, Răzvan Voiculescu a colaborat cu regizorul Şerban Georgescu, în timp ce al doilea scurtmetraj a fost produs de Ana Maria Pîrvan, Răzvan Voiculescu şi Răzvan Sima, DVD-urile cu filme regăsindu-se în interiorul albumelor foto.

Referindu-se la ultimul album din trilogia dedicată rostului, ce va fi lansat în noiembrie, Răzvan Voiculescu a mărturisit că va fi o colecție de imagini structurate pe trei subiecte, respectiv meșteșugari în special din generația tânără, clădiri de sute de ani care au fost abandonate și obiecte utilitare din gospodăria țărănească tradițională.

La finalul evenimentului de prezentare a albumului „Dor de ROST” și a celor două scurtmetraje despre rostul românesc, Răzvan Voiculescu a avut amabilitatea de a acorda un interviu, în exclusivitate, pentru News Bucovina.

News Bucovina: Prin intermediul albumului de fotografie, dar și prin proiecțiile celor două scurtmetraje am descoperit ipostaze impresionante ale vechilor tradiții și meșteșuguri. Ce v-a determinat să plecați în căutarea rostului și să arătați lumii întregi arta satului tradițional?

Răzvan Voiculescu: Cred că au fost două motive. În primul rând e vorba despre o obligație morală, ca om ce are sânge românesc, prin prisma faptului că pot să imortalizez ceva ce va dispărea în nu foarte mult timp de aici încolo. Iar al doilea motiv e acela că satul este un subiect fascinant. Nicăieri în Europa nu mai există, e dispărut. Sigur, satul există, dar oamenii trăiesc ca la oraș și culmea e că au mai multe festivaluri tradiționale sătești, dar nu mai au spiritul respectiv. Odată cu industrializarea masivă s-a ras orice fel de noțiune despre sat.

NB: Plecarea dumneavoastră din România, imediat după terminarea liceului, v-a motivat în vreun fel pentru realizarea acestui proiect fotografic?

RV: Eu am plecat din considerente politice în anii ’80, când nimeni nu știa dacă se vor elibera granițele și va cădea comunismul. Când plecai din România anilor ’70 – ’80 nu știai dacă te vei întoarce vreodată.

Astfel, eu am hotărât ca unul din proiectele mele fotografice să fie dedicat acestui rost românesc, foarte subiectiv văzut. Din trilogia aceasta văd că deja la al treilea album îmi este mult mai greu să fac ceea ce am făcut până acum pentru că generațiile dispar, bunicii se duc, copii sunt plecați, iar procesul este foarte rapid.

Poate că numai cei care sunt indolenți cred că dacă au plecat au rezolvat-o cu țara de baștină. Cei care au descoperit și au înțeles valorile țării unde s-au născut, nu pot pleca de tot.

NB: Dincolo de toate activitățile păstrătorilor de rost pe care le-ați descoperit, ce ați mai aflat?

RV: Oamenii aceștia m-au îmbogățit. Mi-aș dori ca mulți preoți să fie ca ei, să aibă această puritate. Este frumos ca într-o comunitate să existe o biserică și să găsești un spirit frumos acolo. Oamenii aceștia sunt ca niște preoți. Au o curățenie fabuloasă, încât îți dai seama că ai nevoie de ei. Grigore Leșe spunea la sfârșitul filmului un lucru pe care ne încăpățânăm să îl uităm: „Viața e simplă. Noi o complicăm.”

NB: Mai putem face ceva pentru a schimba puțin lucrurile? Încotro ne îndreptăm noi, ca societate?

RV: Nu mai avem nimic de făcut pentru că avem o direcție pe care nu cred că noi o putem controla. Totuși, încă suntem generația în care nu roboții au ceva de spus, ci noi. Nu cred că mai putem face ceva pentru că aceste procese sunt ireversibile.

Din nefericire, trebuie să se întâmple de multe ori câte ceva care zguduie pământul pentru ca oamenii să se reseteze. Pur și simplu ne amuzăm de gadget-uri fabuloase, care ne simplifică viața de rutină, dar avem un preț de plătit pentru asta. Unul este faptul că noi nu mai vorbim. Vorbim mai puțin, dar stăm mai mult în fața unui ecran. Ne interiorizăm și nu mai știm cum să fim normali cu ceilalți. Vorbim foarte multe despre partea materială, iar din nefericire cercurile oamenilor care vorbesc despre literatură sau teatru sunt tot mai restrânse. Acesta este mersul omenirii, iar consecintețele vor fi imprevizibile. Eu cred că până la urmă vom avea un șoc al lipsei de iubire. În schimb, vom iubi mașinile, vom fi mult prea dependenți de ele ca să ne apucăm să descoperim dragostea.

NB: Fiecare album pe care l-ați lansat a fost însoțit de un scurtmetraj. Considerați că puteți avea un impact mai mare la public utilizând mai multe mijloace artistice?

RV: Filmul mă ajută foarte mult să promovez albumul. Eu nu fac expoziții, fac seri eveniment în care proiectez, am câțiva invitați care în general fac parte din album și sunt deliciul serii, iar la final un artist susține un recital. I-am avut la diverse evenimente pe Grigore Leșe, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Tudor Gheorghe.

În acest fel am conceput o întâlnire despre fotografie altfel decât într-o sală de expoziție. Un astfel de eveniment este mult mai costisitor, însă în timp mi-am construit o imagine și pot să găsesc relativ mai ușor niște bani pentru a face asta. Altfel, mi-ar fi imposibil. Nu poți să faci seri eveniment din vânzările de albume. Școlindu-mă dincolo, unul dintre cursurile de la Institutul de Arte te învață cum să te vinzi deștept. Partea de marketing personal este foarte importantă la ei. În acești 20 de ani mi-am tot construit imaginea aceasta astfel încât la un eveniment de-al meu lumea chiar să vină.

NB: Ce vom putea vedea în albumul pe care îl veți lansa în toamnă?

RV: Albumul va avea trei subiecte principale. Vor fi ei, păstrătorii de rost, dar încerc să fie cât mai mulți și din generația tânără. Cred în continuare că mai există. De asemenea, o să scot în față acele clădiri pe care, poate, succint le-ați văzut, clădiri care nu sunt neapărat de patrimoniu. Sunt clădiri frumoase, care au peste o sută de ani, sunt de sine stătătoare pe câmpurile, dealurile României, construite de obicei cu mulți bani și cu mult bun gust, și care acum sunt în paragină. Alte țări le respectă, le restaurează și le bagă într-un circuit cultural. Noi le-am abandonat, foarte puține sunt retrocedate și de obicei cei care le-au primit înapoi nu au bani să le restaureze, iar alții dacă vor să le restaureze preferă să le dărâme, dar nu au voie prin lege.

Ultimul capitol este despre a identifica obiecte utilitare din gospodăria țărănească tradițională, făcute de mână, pe care eu să le prezint prin lumini de studio și să le dau o valoare artistică superioară. Vreau să ridic la nivel de mici obiecte de artă, fie că e o prescură, un căuc sau o oală.

Acest ultim rost este o mică chintesență a ceea ce am putut să descopăr, foarte subiectiv, în peregrinările mele prin satul românesc.

(Mihaela Tcaciuc)

loading...