Școală modernizată, ținută sub lacăt. Profesorii se uită prin geam cum arată interiorul claselor, iar elevii învață pe hol la Valea Glodului


Intră acum și în grupul de

Școala gimnazială din Valea Glodului, modernizată, nu poate fi folosită de elevi din cauza unui diferend financiar între constructor și beneficiar.

Profesorii din școală spun că situația este anormală și că elevii ar fi trebuit să fie lăsați să folosească spațiile modernizate, iar constructorul și Primăria să-și rezolve problemele.

Proiectul a vizat modernizarea a două clădiri ale școlii, iar elevii au învățat pe perioada desfășurării lucrărilor într-un corp de clădire, apoi în celălalt și în două schimburi pentru că spațiul era insuficient.

Cadrele didactice au arătat că au înțeles să facă ore în schimburi pe perioada lucrărilor deși elevii care învață după amiaza nu dau același randament.

Cu toate acestea, școala este în primele 20 din județ unde toți elevii au promovat testarea națională.

Ei nu înțeleg însă de ce se menține școala închisă după ce a fost modernizată doar din cauza unor probleme financiare legate de plata lucrărilor efectuate.

O învățătoare a spus că au ajuns să se uite prin geam să vadă cum arată școala în interior atât timp cât la uși, chiar înainte de începerea anului școlar, au fost schimbate încuietorile.

În prima zi de școală elevii au stat pe holuri pentru că nu aveau toți loc din cauză că clădirea principală a fost închisă.

Mai mult, în clădirea care este funcțională, pe holuri sunt ținute în saci cărțile bibliotecii școlare pentru că nu a fost făcută recepția sălii unde va funcționa biblioteca.

Părinții sunt nemulțumiți de situație, dar și de faptul că autoritatea locală nu i-a informat despre situația existentă.

Primarul comunei Vulturești, Cornel Salamaha, a spus că a dorit să facă o școală modernă în Valea Glodului demnă de o localitate europeană.

El a arătat însă că ceea ce ține de latura juridică a acestui proiect de modernizare a fost prelungirea contractului cu firma care a executat lucrările ca urmare a prevederilor OUG 47 privind modificarea prețurilor.

Astfel, contractul a fost prelungit până la 28.06. 2024.

Primarul a spus că lucrarea este realizată în proporție de 99 la sută, dar că școala nu poate fi deschisă pentru că nu sunt finalizate lucrările la toalete, iar constructorul nu și-a asumat deschiderea unității școlare în aceste condiții și chiar dacă i s-a propus să închidă toaletele, tot nu a fost de acord.

Mai mult, primarul a recunoscut că firma constructoare mai are de primit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru lucrările executate.

El a invitat părinții elevilor, vineri, să le prezinte situația exactă.


Intră acum și în grupul de